FOTO/VIDEO. Biciclist lovit în plin în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

Accident rutier pe strada Lăcrămioarei din municipiul Satu Mare, în zona Pieței de Vechituri. Totul s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 08.00. Din primele informații rezultă faptul că o femeie, în vârstă de circa 50 de ani, aflată pe bicicletă, a fost lovită de o mașină, condusă de un tânăr în vârstă de circa 30 de ani.

La fața locului a ajuns un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la SMURD, victima fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgență pentru investigații medicale de specialitate.

Șoferul mașinii spune că s-a trezit cu victima în fața sa. ”Eu m-am trezit cu biciclistul în fața mașinii. Nu am mai putut evita impactul. A venit chiar în fața mașinii”, a spus șoferul pentru PresaSM.



Supus testării cu aparatul etilotest, se pare că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În funcție de diagnosticul medicilor, în cauză se va putea deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



2 Comments on "FOTO/VIDEO. Biciclist lovit în plin în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri"

  1. Nu am tot repetat că unii 0bicicliști idioți circulă ilegal pe trotuar și sunt pericol public atât pentru copii cât și pentru propriile persoane!?!
    Dar gardienii publici dorm în uniformele de polițist local, pe banii noștri!

    View Comment
  2. Si Doamna daca circula pe trotuar,nu ar fi fost calcat!!!!!!!!!!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident rutier
FOTO/VIDEO Impact dur pe DN19 între două mașini. Autoturism răsturnat pe carosabil

Închide