FOTO/VIDEO. Cum era să moară un tată a trei copii, complet nevinovat

Un tată a trei copii a fost la un pas să își piardă viața într-un accident produs joi pe Drumul Național 19, între Satu Mare și Botiz. Bărbatul conducea regulamentar un autoturism Dacia Dokker, când din față (circulând pe contrasens) i-a apărut un BMW (cu volan pe dreapta), înmatriculat în Marea Britanie.

Pentru a evita impactul frontal, sinonim cu un accident extrem de grav, șoferul nevinovat a tras de volan spre dreapta, a evitat de puțin impactul cu un copac, și a ajuns într-un șanț adânc de câțiva metri.

Gabriel Racolța, supraviețuitor: ”Centura m-a salvat. Știi când ieși din casă, dar nu mai știi când ajungi sau dacă ajungi înapoi”.

”Putea să moară în accident. Sper să se scoată cât mai repede aceste mașini cu volanul pe dreapta”, a spus soția bărbatului.

Reamintim că un accident în lanț la ieșire din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat joi, în jurul orei 20.00, pe Drumul Național 19, între municipiul Satu Mare și comuna Botiz. Potrivit martorilor, șoferul unui autoturism marca BMW (cu volan pe dreapta), înmatriculat în Marea Britanie, aflat în spatele unei autoutilitare, a intrat în depășire, doar că din contrasens, circulând regulamentar, a venit o mașină, condusă de o femeie.

BMW-ul a lovit oglinda retrovizoare a mașinii care circula regulamentar, șoferul BMW-ului a încercat să evite impactul, încercând să se redreseze pe banda sa, iar mai apoi ar fi ajuns din nou pe contrsens.

Din sens opus, circulând tot regulamentar, a venit o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de circa 40 de ani. Cele două mașini s-au lovit lateral, iar autotuilitara a ajuns în șanț. Șoferul autoutilitarei a evitat de puțin un impact cu un copac.

Acesta mai spune că dacă nu ar fi tras de volan, impactul dintre autoutilitară și BMW ar fi fost frontal. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție Rutieră și echipaje medicale prim-ajutor. Din primele informații rezultă că nicio persoană nu a fost grav rănită.

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Cum era să moară un tată a trei copii, complet nevinovat"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident
FOTO/VIDEO. Accident în lanț pe DN 19. O mașină a ajuns în șanț

Închide