FOTO. Grevă spontană la Spitalul Județean Satu Mare. Se cer măriri de salarii

Grevă spontană la Spitalul Județean Satu Mare. Angajații din laboratoare solicită măriri ale salariilor. Biologii, chimiștii și biochimiștii au depus un memoriu la cabinetul Primului Ministru. Proteste similare au loc și în alte unități medicale din țară.

Chimiștii si biologii din cadrul Spitalul județean de Urgență Satu Mare protestează astăzi impotriva inechităților din Legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, printr-o grevă spontană, care are loc intre orele 9-11.

Redăm mai jos declarația protestatarilor:

În data de 14.02.2018, 652 de biologi, biochimiști și chimiști din sistemul sanitar și învățământul medical superior au semnat un Memoriu în care se cerea modificarea grilelor de
salarizare din Legea cadru 153/2017 pentru aceste categorii profesionale, și care a fost depus ulterior la cabinetul Primului Ministru, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și la Camera
Deputaților.

Numărul semnăturilor de susținere a acestui memoriu este în continua creștere ajungând în prezent la 830 de persoane pe măsura ce acest demers este mediatizat. Pană la intrarea în vigoare a prezentei legi, salariile biologilor/biochimiștilor/chimiștilor principali erau aproximativ egale cu cele ale medicilor specialiști de laborator, iar acum raportul de salarizare este de aproximativ 1 la 4.

In aceeași măsură, sunt afectați și biologii/biochimiștii/chimiștii din învățământul medical superior încadrați pe o grila de salarizare asemănătoare, care au doctorate în tară și străinătate
și care desfășoară activități de cercetare medicală concretizate prin studii publicate în reviste internaționale.

Trebuie menționat faptul că aceste categorii profesionale nu au beneficiat de alte măriri în cursul anului 2017. Ținând cont că responsabilitățile și salarizarea acestor categorii profesionale sunt aproximativ egale cu cele ale medicului de laborator în toată Uniunea Europeana, conform articolelor oficiale, și deoarece biologii și chimiști din sistemul sanitar și învățământul superior pot avea în unele cazuri chiar și 12 ani de studii universitare și postuniversitare, ne manifestam dezacordul cu privire la impunerea unor astfel de coeficienții de salarizare discriminatorii!

Având în vedere că am epuizat toate demersurile legale și, așa cum am menționat în Memoriul susținut de 830 de biologi, biochimiști și chimiști din sistemul sanitar și învățământul medical
superior, ne vedem forțați ca astăzi, 07.03.2018, sa intrăm în greva spontană timp de doua ore, între orele 9 și 11. Acțiunile noastre vor continua până la rezolvarea problemelor, dar mai ales până când profesiile noastre vor fi respectate și apreciate la adevărata lor valoare.

1 Comment on "FOTO. Grevă spontană la Spitalul Județean Satu Mare. Se cer măriri de salarii"

  1. da va meritati salariile????? mor oamenii in spitala pentru cu nu avem doctori si asistenti competenti si voi vreti bani mai multi??? eu v-as scadea mai tare salariile si le-as marii dupa ce deveniti buni in ceea ce faceti !! lasati protestele si puneti mana sa invatati meserie ca nu sunteti buni de nimic!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre greva
FOTO. Grevă la Finanțe și Trezorerie. Angajații amenință cu întreruperea totală a lucrului

Închide