FOTO/VIDEO. Hora Unirii în jurul unui uriaș foc de tabără. Cea mai spectaculoasă manifestare din județ

Manifestări dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române s-au desfășurat și în comuna Odoreu miercuri seara, 24 ianuarie 2018. Evenimentul a avut loc la căminul cultural unde invitații s-au bucurat de un spectacol artistic dedicat acestei zile.

”Vin cu mare drag la Odoreu de fiecare dată când am ocazia din două motive, primul pentru că mă simt între prieteni de fiecare dată și al doilea este pentru că în Odoreu se trăiește și se simte românește mai ales în momente istorice cum este cel pe care îl trăim astăzi. Dacă ar fi să am o delegație străină căreia să vreau să îi arăt ce înseamnă patriotism într-o zi ca cea pe care o sărbătorim astăzi, i-aș aduce la Odoreu. Așa că vă felicit pentru ceea ce faceți, ar putea să ia mulți exemplu de la dumneavoastră mai ales în anul centenarului și vă doresc mult succes”, a declarat prefectul Darius Filip.

La finalul evenimentului toți cei prezenți s-au prins într-o mare Horă a Unirii în jurul unui foc de tabără poziționat în fața căminului cultural. Din horă nu au lipsit prefectul Filip, primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop sau consilierul județean Ciprian Ardelean.

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Hora Unirii în jurul unui uriaș foc de tabără. Cea mai spectaculoasă manifestare din județ"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Satu Mare
Scapă de celulită la salonul din Satu Mare cu cea mai nouă tehnologie

Închide