FOTO/VIDEO. Polițiști locali salvatori! Zona închisă chiar înainte de prăbușire

Polițiștii locali au fost cei care au intervenit în momentul în care au observat că ceva nu este în regulă la acoperișul hotelului din zona centrală, în Piața Libertății. Rapid, polițiștii au restricționat accesul în zonă. 

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului petrecut în seara de miercuri spre joi în centrul municipiului Satu Mare. Acoperișul unui hotel aflat în Piața Libertății a cedat parțial, iar bucăți de tencuială, bârne și elemente arhitecturale decorative au ajuns pe trotuar.

Cu puțin timp înainte de prăbușire, polițiștii locali care patrulau în zonă au observat că ceva nu este în regulă cu acoperișul clădirii și au restricționat rapid accesul pe trotuar.

Incidentul se putea solda cu tragedii, având în vedere că în zona adiacentă se află o terasă, iar la ora producerii incidentului încă se mai aflau clienți și la celelalte terase din Centrul Vechi.

Surse susțin pentru PresaSM că în zonă se aflau cam 15 persoane! 

La scurt timp au intervenit și pompierii, cu autospeciala de acțiune la înălțime și au încercat securizarea acoperișului desprinzând bucățile care încă amenințau să cadă pe trotuar.

La fața locului a fost prezent și proprietarul hotelului. Acesta a declarat pentru PresaSm că de vină pentru producerea incidentului ar fi infiltrațiile de apă de la clădirile vecine.

Intervenția pompierilor s-a finalizat la puțin timp după ora 01:00.

Hotelul a fost deschis în urmă cu aproximativ cincisprezece ani și tot atunci clădirea istorică a intrat într-un amplu proces de reabilitare. La fel ca și în cele mai multe cazuri, imobilul găzduiește la parter spații comerciale.

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Polițiști locali salvatori! Zona închisă chiar înainte de prăbușire"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre hotel Dana II, municipiul Satu Mare
FOTO/VIDEO. Momentul prăbușirii fațadei hotelului din Centru, filmat de trecători

Închide