FOTO&VIDEO. Polițiștii și pompierii caută arma crimei. Mai multe persoane audiate

Polițiștii și procurorii au solicitat sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare pentru a drena fântâna din curtea casei soților Rentea. Polițiștii și procurorii sperau să găsească asftel arma crimei, care se presupune că ar fi un obiect dur, cu muchii ascuțite. Foarte probabil, un topor. Din păcate, pompierii nu au găsit nimic.

Cu toate că au fost audiate mai multe persoane suspecte, printre care persoane care cunoșteau familia sau persoane care nu aveau nicio legătură aparentă cu soții Rentea, Marius Iancu – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare – a declarat că până în acest moment nicio persoană nu a fost reținută.

Cu toate acestea, polițiștii din județul Satu Mare, respectiv din județele limitrofe, sunt în alertă și lucrează intens, apelând la toate mijloacele convenționale sau mai puțin convenționale. Sunt folosite chiar și surse din lumea interlopă, acolo unde informația despre astfel de fapte circulă cu rapiditate.

Reamintim că surse au declarat pentru PresaSM că un bărbat de etnie romă, cu domiciliul în Botoșani, a fost identificat de forțele de ordine pe raza comunei, fiind audiat în legătură cu uciderea familiei Rentea. Acesta ar fi fost audiat în sediul Primăriei Apa de către investigatori.

Se pare că bărbatul nu și-ar fi justificat prezența în zonă, existând o presupunere că ar fi fost în localitate și în ziua tragediei. Informația nu a fost confirmată de către polițiști sau procurori (care oricum nu declară nimic oficial), dar surse au precizat pentru PresaSM că individul a fost dus de către polițiști.

Oamenii legii ar încerca să vadă dacă individul ar avea o legătură cu uciderea celor trei persoane și care ar putea fi gradul său de implicare în toată această poveste.

Surse au declarat pentru PresaSM că ar fi fost ridicat și un alt bărbat în zona Gării CFR din Cluj-Napoca, despre care se presupune că ar avea legătură cu tragedia de la Apa.

Reamintim că mai multe surse au declarat pentru PresaSM că ar exista deja un suspect principal în cazul triplului asasinat din comuna Apa. Din câte se pare, ar fi vorba despre un bărbat, în vârstă de circa 35 de ani, despre care ar exista informații că s-ar fi aflat vineri seara în municipiul Satu Mare.

Motiv pentru care polițiști în civil au descins în mai multe locații în care se cunoștea că principalul suspect obișnuia să le frecventeze. Potrivit acelorași surse, principalul suspect cunoștea familia Rentea destul de bine, fiind în casa victimelor de mai multe ori.

Principalul suspect are datorii și obișnuia să piardă sume importante la jocurile de noroc. Astfel, mobilul crimei ar fi inițial furtul, dar autorul ar fi fost prins de Viorica Apan (80 e ani) pe care a omorât-o într-un moment de panică.

Este important de precizat faptul că procurorul de caz Marius Iancu – de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, nu a putut confirma sau infirma această informație, din rațiuni operative, ancheta fiind extrem de sensibilă.

Ministrul de Interne, Carmen Dan. Aceasta a declarat că deja există un cerc de suspecți, iar prinderea autorului/autorilor este o chestiune de câteva ore.

”I-am cerut inspectorul general al Poliției Române să aloce toate resursele pentru a contribui substanțial la a ajunge la acel deznodământ pe care ni-l dorim cât mai repede de a prinde autorul/autorii. Este o echipă de specialiști de la București, care îi ajută pe colegii de la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare. Vorbim de specialiști de la Institutul de Criminalistică și de la Direcția de Investigații Criminale, care dau tot suportul necesar”, a declarat Carmen Dan.

Fii primul care comentează! despre "FOTO&VIDEO. Polițiștii și pompierii caută arma crimei. Mai multe persoane audiate"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre crimă
Nicio persoană reținută în cazul crimelor de la Apa. Mai mulți suspecți audiați

Închide