FOTO/VIDEO. Pompierii confirmă: garaje incendiate după folosirea artificiilor în Micro 14

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare a fost solicitat în cursul serii de 15.01.2020 pentru localizarea şi stingerea a două incendii. Acestea au izbucnit la scurt timp, unul după altul, în zone diferite din municipiul Satu Mare.

La ora 18:36, pompierii sătmăreni au fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la un garaj situat pe strada Dariu Pop. La faţa locului s-au deplasat iniţial 10 subofiţeri cu două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, ulterior forţele au fost suplimentate cu încă o autospecială, deoarece incendiul se manifesta la două garaje învecinate.

La sosirea pompierilor flăcările ardeau violent la cele două garaje. Aceştia au intervenit rapid pentru localizarea şi lichidarea incendiului, reuşind protejarea construcţiilor alipite.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime şi în nici unul dintre garaje nu se aflau autoturisme. La finalul intervenţiei, pompierii au stabilit ca şi cauză probabilă a producerii incendiului: folosirea unor materiale explozive – artificii.

În urma evenimentului au ars: acoperişurile celor două garaje în totalitate, aproximativ 2 mc de deşeuri textile, mobilier, anvelope, aparate şi obiecte casnice şi un al treilea garaj a fost degradat în proporţie de aproximativ 30%.

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. Pompierii confirmă: garaje incendiate după folosirea artificiilor în Micro 14"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre foc de artificii
VIDEO. Se anunță un show pirotehnic de zile mari în Satu Mare, de Revelion!

Închide