PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›FOTO/VIDEO. Pompierii, trimiși pe drum greșit prin 112, în cazul tragediei de la Moftin

FOTO/VIDEO. Pompierii, trimiși pe drum greșit prin 112, în cazul tragediei de la Moftin

By PresaSM
decembrie 13, 2018
725
0

Pompierii au fost induși în eroare de către una dintre persoanele care au sunat la 112, au aflat reporterii PresaSM. Mai exact, persoana care a anunțat incidentul la numărul unic apeluri de urgență 112 a precizat că tragedia s-a produs la ieșire din Moftinul Mic, înspre Domănești, în zona podului peste râul Crasna, pe Drumul Județean 195C. Există șansa și ca operatorul să fi înțeles greșit!

Cert este faptul că pompierii au pornit înspre locul indicat, doar că un alt apel a anunțat incidentul pe Drumul Național 19, în zona podului peste calea ferată, la ieșire din Moftinul Mic înspre municipiul Satu Mare.

Echipajele au întârziat câteva minute, dar oricum nu ar fi putut face mai nimic pentru a-l salva pe Laurențiu A., în vârstă de 20 de ani, care a murit carbonizat.  

Reamintim că un grav accident de circulație s-a produs miercuri seara, în jurul orei 21:30, pe Drumul Național 19, care face legătura dintre Satu Mare și Carei, în localitatea Moftinu Mic. Șoferul unui automobil, în zona podului care trece peste calea ferată, a intrat într-un TIR care circula regulamentar pe sensul opus de mers.

Reporterii PresaSM au aflat în premieră cine este victima accidentui mortal la Moftin.

Accident mortal în Moftin. Victima, un tânăr de 20 de ani

Victima accidentului este un sătmărean. Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Gherța Mare, județul Satu Mare. Laurențiu își luase permisul de conducere în urmă cu un an de zile și se îndrepta spre municipiul Satu Mare când a avut loc accidentul.

Acesta se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Polo, înmatriculat în județul Satu Mare.

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Satu Mare, în urma coliziunii, cele două automobile au luat foc, iar șoferul automobilului a decedat în incendiu. Acesta a murit carbonizat.

Șoferul TIR-ului, în stare stabilă. Ce spune despre accident

Șoferul TIR-ului a reușit să iasă din cabina autotrenului și să se salveze. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în stare conștientă, rănit, dar fără ca viața să îi fie pusă în pericol. El a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind unul negativ. Șoferul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul TIR-ului, potrivit informațiilor obținute de PresaSM, ar fi declarat că automobilul nu se afla în depășire, ci pur și simplu a intrat pe contrasens și s-a ciocnit de autotrenul pe care îl conducea. Incendiul a izbucnit imediat după impact, ar mai fi declarat șoferul de TIR.

Accident mortal la Moftin FOTO

Automobilul a ars în totalitate, la fel și cabina TIR-ului. În ceea ce privește remorca TIR-ului înmatriculat în Hunedoara și care aparținea unei firme de transport, aceasta a ars în proporție de 30%. Autotrenul transporta băuturi alcoolice.

Accident mortal la Moftin VIDEO

Polițiștii fac cercetări cu privire la cauzele producerii accidentului. Circulația în zonă a fost întreruptă, iar șoferii au fost nevoiți să ia rute ocolitoare. La trei ore după accident, traficul în zonă încă era restricționat.









Previous Article

Satu Mare vrea să devină stațiune turistică. ...

Next Article

FOTO. Speriați de noi proteste, se reabilitează ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    FOTO/VIDEO. Accident violent în municipiul Satu Mare, în noaptea de Înviere

    aprilie 23, 2022
    By PresaSM
  • LifeLocaleNationale

    Începe „Litoralul pentru toți”. În ce stațiuni se pot caza turiștii cu doar 38 de lei pe noapte

    august 20, 2024
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Viorica Dăncilă, așteptată de protestatari. Ce mesaje transmit premierului

    mai 11, 2019
    By PresaSM
  • Locale

    Tâlhării în serie în Satu Mare. Mai multe femei, victime. Autorul, prins

    septembrie 19, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    Un pas important pentru drumul expres Satu Mare – Baia Mare

    septembrie 1, 2021
    By PresaSM
  • LocaleNationale

    VIDEO. Servicii de manichiură în sala de ședințe a unei primării din țară. Angajatele își fac unghiile în timpul programului

    februarie 10, 2023
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    VAMA PETEA. Pățania unui român lăsat fără AUDI. L-a cumpărat de la cine nu trebuia

  • Locale

    De neoprit! Puștan, de 21 de ani, prins din nou fără permis la volan în Satu Mare

  • Locale

    RAPORT. Cum stă municipiul Satu Mare cu pregătirile de iarnă! Sătmărenii, atenționați și ei!



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații