FOTO/VIDEO. RESPECT! Polițistul model, care și-a riscat viața pentru a prinde un hoț

Reporterii PresaSM s-au aflat în această dimineață (în jurul orei 05.30) pe strada Vasile Lucaciu, din municipiul Satu Mare, acolo unde un hoț a fost prins grație insistenței și profesionalismului unui tânăr agent de poliție. Acesta nu a ezitat să urce la înălțime cu o autospecială a Pompierilor, să se târască prin podul unei case și să îl caute peste tot pe suspect. Și asta în timp ce alți polițiști nu s-au înghesuit să se ofere ”voluntari”. Cu toate acestea, agentul Antim Benchiș și-a luat vesta anti-glonț, și a intrat singur în podul casei pentru a-l prinde pe suspect.

Un suspect recidivist

Suspectul prins în flagrant are la activ circa 6-7 furturi din societăți comerciale și furturi din locuință, potrivit informațiilor PresaSM. În imobilul în cauză se aflau bunuri în valoare de mii de euro.

Potrivit informațiilor PresaSM, în jurul orelor 05.00, suspectul a fost observat de către un trecător, în timp ce a sărit gardul imobilului și a escaladat acoperișul unei anexe, de unde a pătruns în podul casei, mișcând mai multe țigle de pe acoperiș, pe care ulterior le-a pus la loc, în încercarea de a-și pierde urma.

Fler de polițist consecvent și insistent

În timp ce majoritatea polițiștilor aveau dubii că suspectul ar putea fi în podul casei, agentul Antim Benchiș s-a bazat pe flerul său. Și nu s-a înșelat nici de această dată. Un pompier i-a dat o cască de protecție, și-a pus vesta anti-glonț și a început căutările. Nu a fost ușor, căci inclusiv pompierii au observat că tavanul era șubred, având părți în care era căzut și îmbrăcat în gips-carton, existând astfel un pericol real de a cădea.

Motiv pentru care pompierii nu au pătruns în pod, întrucât nu era de competența lor.  La un moment dat, agentul Benchiș a observat o parte a unul pantof, sub un morman de cartoane. A efectuat somațiile legale, iar într-un final bărbatul s-a predat. A fost încătușat și coborât cu ajutorul pompierilor.

Agentul Benchiș, un polițist dedicat profesiei sale

Antim Benchiș nu este un polițist oarecare. Avansat în grad la excepțional pe bandă rulantă, acesta a intrat în atenția publică după ce a fost în prim planul unor situații ieșite din comun.  În cadrul unei acțiuni a Poliției Române desfășurată în august 2016, Antim Benchis – detașat temporar pe Litoral – a culcat la pământ – efectiv – traficanți de droguri. Indivizii operau în zona staţiunilor Eforie Nord, Eforie Sud şi Costineşti.

Bărbaţii au fost prinşi în zona gării Eforie Nord, asupra lor găsindu-se zeci de plicuri cu substanţe de origine vegetală. Toţi cei cinci au fost reţinuţi pentru audieri.

Șmecherii, puși la respect

În ianuarie 2014 s-a petrecut în fața Hotelului Dacia o scenă desprinsă din filmele de acţiune. Antim Benchiș a fost nevoit să scoată pistolul din dotare pentru a-l legitima pe un tânăr care circula pe trotuar cu un bolid de lux, fără număr pe faţă.

Era vorba despre fiul unui controversat om de afaceri, care conducea pe trotuar un Mercedes CLS. Agentul de poliţie i-a cerut șoferului să se legitimeze, dar acesta a încercat să pornească mașina. În acel moment poliţistul a scos armamentul din dotare, fără să stea pe gânduri, și l-a somat pe puștan să oprească.

Acesta s-a blocat în mașină, dar a fost convins ulterior să iasă din mașină. Mai mult, ulterior, șoferul și-a permis să îl jignească pe polițist pe un site de socializare. De menţionat este faptul că pe numele tânărului nu s-a întocmit dosar penal pentru ultraj.

A salvat două persoane dintr-un apartament în flăcări

Curajul a doi polițiști de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare a dus la salvarea de două vieți omenești. În decembrie 2017, agent de poliție Cherecheș Ionuț și agent șef adjunct de poliție Antim Benchiș, ambii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, în timp ce se aflau de serviciu, și-au riscat viața pentru a salva două persoane dintr-un apartament în flăcări.

Incidentul a avut loc pe strada Dariu Pop din municipiul Satu Mare. Dacă nu le scoteau din apartament, cele două persoane riscau să moară.

Fii primul care comentează! despre "FOTO/VIDEO. RESPECT! Polițistul model, care și-a riscat viața pentru a prinde un hoț"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre erou
SUPEREROU. Sătmăreanul Olimpiu Moș, pompier de onoare al anului în România

Închide