Gaze de peste o sută de milioane de euro în Moftin! Localnicii vor o parte din bani


Mină de aur sub extravilanul localității Moftin. Polonezii de la Serenius Energy vor exploata la Moftin, în judeţul Satu Mare, o pungă de gaz care pe piață valorează aproximativ 100 de milioane de euro. Este vorba despre o cantitate de circa 500 de milioane metri cubi.

De altfel, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy, a declarat că şi-a dat deja acordul, întreaga documentație depusă de exploatator fiind conformă cu legislația în vigoare.

Din câte se pare, exploatarea ar putea să devină operațională la începutul acestui an pe raza comunei Moftin. Cu toate aceste milioane de euro preconizate a fi încasate din extracția de gaze, localnicii nu vor încasa absolut nimic. Și asta pentru Legea redevenței are destule lacune.

Primarul comunei Moftin David Gheorghe, susține că va face apel pe lângă parlamentarii sătmăreni să aducă anumite amendamente la Legea redevenței, astfel încât să încaseze și comunitatea locală ceva.

“O să facem apel la parlamentarii sătmăreni, astfel încât să se aducă anumite modificări Legii redevenței. Considerăm că și comunității locale ar trebui să îi revină ceva din această exploatare, nu doar statului român”, a declarat primarul Gheorghe David.

Perimetrul din Satu Mare are o suprafață de 2.949 de kilometri pătrați. Potrivit estimărilor, la sonda Moftinu-1001 forată în ultimul trimestru din 2014 au fost indentificate rezerve recuperabile în perspectivă (P50) de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.



1 Comment on "Gaze de peste o sută de milioane de euro în Moftin! Localnicii vor o parte din bani"

  1. De ce nu poate exploata Romania aceste zacanimte.De ce trebuie firma straina?Cindva a fost sloganul preferat “NU NE VINDEM TARA”.Sau deja am facut-o?Sau cineva si-a incasat cota parte si nu se mai poate da inapoi? Sintem asa de bogati incit ne permitem sa umplem SI buzunarele strainilor SARACI?

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Consiliul Județean Satu Mare
FOTO. Grindină în județ! Rachetele anti-grindină, proiect urgentat de Consiliul Județean Satu Mare

Închide