GREVĂ la Prefectură! Funcționarii vor salarii mai mari. Dar cu munca cum rămâne?!

Angajații din cadrul Instituției Prefectului Satu Mare intră miercuri în grevă japoneză. Și asta pentru că nu sunt de acord cu grila de salarizare în care au fost cuprinși. Este important de precizat că surse din cadrul Instituției Prefectului au confirmat pentru PresaSM.ro că unii funcționari nu se omoară cu munca. Chiar dimpotrivă…

”Angajații Instituției Prefectului-Județul Satu Mare vor organiza miercuri 31 mai 2017 o grevă de avertisment de tip grevă japoneză. Principala nemulțumire se referă la politica salarială discriminatorie a Parlamentului și Guvernului României, precum și a Ministerului Afacerilor Interne în raport cu funcționarii publici și personalul contractual din Instituțiile Prefectului, ale căror salarii sunt în momentul de față cu cca 50% mai mici decât majoritatea celor din serviciile publice deconcentrate, consilii județene și primării.

Protestul are în vedere faptul că în data de 16 mai 2017 în Camera Deputaților a fost respins amendamentul la legea de aprobare a O.U.G. nr.2/2017, care propunea majorarea salariilor brute pentru angajații din Prefecturi, asta în condițiile în care amendamente similare ce vizau majorări salariale pentru angajați din alte autorități și instituții publice au fost adoptate.

Precizăm faptul că aprobarea acestui amendament nu ar fi produs un impact major asupra bugetului de stat, întrucât numărul angajaților din Prefecturi este mult mai redus decât cel din oricare din instituțiile/autoritățile menționate. Scopul protestului este redarea demnității Instituției Prefectului prin majorarea salariilor de bază așa cum s-a dorit prin amendamentul mai sus menționat”, se arată într-un comunicat remis de sindicatul din cadrul Prefecturii Satu Mare.



Fii primul care comentează! despre "GREVĂ la Prefectură! Funcționarii vor salarii mai mari. Dar cu munca cum rămâne?!"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Instituția Prefectului
FOTOGALERIE. Încep lucrările la viitoarea Prefectură Satu Mare. Cum va arăta clădirea

Închide