HARTĂ. Topul județelor. Unde s-au înregistrat până acum cele mai multe cazuri de COVID-19

Cu 97 de cazuri confirmate până în prezent, topul național la îmbolnăvirilor este condus de București. Există în schimb și județe care nu au înregistrat încă niciun pacient cu COVID-19, asta dacă ne uităm la județele de proveniență ale pacienților depistați. Satu Mare, Sălajul dar și Bistrița-Năsăud nu au înregistrat niciun caz, asta în regiunea de nord-vest, asta chiar dacă o persoană carantinată la noi în județ, un tânăr din Iași, a ajuns la Cluj după ce a fost confirmat cu coronavirus.

UPDATE 20:07 Numărul cazurilor a ajuns la 113

Încă 4 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Caz 110 Bărbat, 31 ani, Constanța, contact caz 67 si 68 ( senatorul Chitac).

Caz 111 Femeie, 53 ani, din Brașov, contact caz 76 ( bărbat venit din Boston).

Caz 112 Femeie, 33 ani din Timișoara, venită din Italia în 12.03. în carantină în TM.

Caz 113, Bărbat, 36 ani din Timișoara, venit din Italia în 12.03., aflat în carantină în Timișoara.

UPDATE: Numărul cazurilor a ajuns la 99

Autoritățile au confirmat două noi cazuri. Este vorba despre o femeie de 53 de ani, care a fost testată într-un laborator privat. Ea a călătorit în Austria și Germania. Un alt caz confirmat este cel al unui bărbat din Constanța, soțul femeii, care era împreună cu aceasta. Ambii s-au întors din Viena.


În funcție de domicilii, iată TOPUL JUDEȚELOR, potrivit datelor oficiale prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică.

La numărul de cazuri, Capitala conduce detașat topul, cu mențiunea că mai multe persoane au fost infectate de către fost ofițerul MAI, angajat al autorităților locale, care a oferit informații false și și-a îmbolnăvit familia și colegii. Următorul pe lista de top 5 este Timiș, iar pe locul trei se află Hunedoara, alt județ care a avut un caz în care o pacientă nu a respectat condițiile de autoizolare, iar alte șase persoane cu care a intrat în contact au fost testate pozitiv, printre ele și cadre medicale.

Starea pacienților este una bună, au informat autoritățile, iar șase pacienți au fost declarați vindecați.

“Toți ceilalți pacienți infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) prezintă o stare generală bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată”, au spus în urmă cu o oră cei de la Ministerul Sănătății.

Dacă ne uităm pe harta județelor în ceea ce privește carantina, cele aflate la granița de vest a țării au raportat un număr mare de persoane carantinate, asta pentru că, potrivit deciziilor luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, persoanele care revin în țară din zonele puternic afectate de COVID-19 au rămas, într-o primă etapă, în carantină, în județele limitrofe. Potrivit ultimelor date, peste 2.300 de persoane sunt în carantină.

În ceea ce privește persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, harta arată că orașele mari sunt cele cu cei mai mulți cetățeni ținuți în casă, dar și județele care au avut o rată mare de emigrare în țări europene. Potrivit datelor de la ora actuală (n.red.13), peste 13.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu.


PresaSM face un apel la responsabilitate și îi roagă pe cetățenii care au sosit din țările afectate de coronavirus să respecte cu strictețe indicațiile autorităților pentru a proteja sănătatea familiei și a comunității.

Fii primul care comentează! despre "HARTĂ. Topul județelor. Unde s-au înregistrat până acum cele mai multe cazuri de COVID-19"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus
MAE confirmă decesul unui cetățean român, în Italia

Închide