HOPA! Instructori auto AMENDAȚI pe bandă rulantă pentru modul în care își instruiau elevii

Am trăit să o vedem și pe asta. Săptămâna trecută echipe formate din poliţiştii de la Serviciul Circulaţie au monitorizat traficul din municipiul Satu Mare, în zonele cele mai aglomerate. Mai exact, în vederea identificării instructorilor care îşi pregătesc fără drept elevii în zone aglomerate din municipiul reședință de județ.

Astfel, instructorii care și-au dus elevii cu mai puțin de 12 ore de condus la activ prin zonele centrale ale municipiului Satu Mare au fost amendați. Mai mulți instructori auto au fost sancționați în sensul giratoriu din Piața Libertății.

”Cred că mai mult de jumătate din instructori au fost amendați. Ne-au amendat cu 500 de lei pentru că am mers cu elevii care au mai puțin de 12 ore prin sensul giratoriu din Piața Libertății. Este absurd! Păi, nu putem să mergem cu elevii pe câmp, nu?! Doar în trafic trebuie să îi instruim. De aia suntem noi lângă ei. Este absurd ce ni s-a întâmplat”, a spus un instructor auto, sub protecția anonimatului.

Polițiștii le reproșează instructorilor auto că cele mai multe dintre ele au fost oprite pe străzi aglomerate, unde, conform normelor stabilite de Poliţia Rutieră, nu este permisă efectuarea de cursuri de practică.

Cu toate acestea, instructorii îşi îndemnaseră elevii să îşi încerce îndemânarea pe artere cu risc ridicat şi unde ar fi putut crea cu uşurinţă ambuteiaje în trafic, fapt care le-a atras câte o amendă usturătoare.



3 Comments on "HOPA! Instructori auto AMENDAȚI pe bandă rulantă pentru modul în care își instruiau elevii"

  1. Un conducator auto | noiembrie 21, 2016 at 18:44 |

    Spune-ți-le domnilor instructori ca pana in momentul când elevul nu stăpânește cât de cât mașina nu are ce caută in oraș. Asta se poate si pe drumuri de “țara”. Iarăși indiferent de câta practica ar avea elevul , instructorul nu are ce caută pe banda 2 ( când drumul are 2 benzi de mers pe sens ) !!!!!

    View Comment
  2. …orasul asta e sufocat de atatea masini…traficul e uneori infernal la ore de varf…soselele sunt si ele cum sunt si nu le vede nimeni…podul ala….dara-r bomba in el….e gata sa ridice tensiunea uneori…de ce amendati instructorii…care parca sfideaza uneori cu elevii si cu BMW-ul …pana si organul…care ce sa faca ?…poate ca e obligat sa-si faca planul de incasari….lasa-ti-va domnilor conducatori,fiti mai toleranti….ati fost si voi elevii lor…eu nu…eu am facut scoala….cand se aplica bataia … cand faceai scoala…greseai…primeai o palma….de nu-ti mai permiteai sa mai gresesti…dar alea erau alte vremuri….le duc dorul…disciplina era alta…

    View Comment
  3. Când este cel mai aglomerat pe pod hop și școala duce membrii familiei instructorului acasă, atât dimineața cât și după masă când podul este varză.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Citește articolul precedent:
EMOȚIONANT până la lacrimi! Sătmărenii au COLINDAT în cursa WIZZAIR Londra – Satu Mare (VIDEO)

Închide