În plină criză de locuințe, Armata ține blocuri neocupate în Satu Mare

Primarul municipiului Satu Mare roagă Armata să renunțe la cele două noi imobile ANL care ar reveni MApN. Este vorba despre două blocuri care vor fi construite pe strada Poligonului și pentru care există o înțelegere cu ministerul. Edilul spune că nici blocul care până acum a fost cedat nu este ocupat, asta în timp ce Satu Mare se confruntă în continuare cu o criză imobiliară.

Primarul municipiului Satu Mare vrea să roage Armata să renunțe la cele două imobile ANL care ar trebui să revină MApN în urma cedării către municipalitate a terenului de pe strada Poligonului. Potrivit primarului, nici blocul care până acum a fost a fost cedat către MApN nu este locuit. Edilul municipiului spune că are nevoie mare de locuințele sociale având în vedere că la Primărie mai sunt înregistrate încă 400 de cereri care nu pot fi soluționate.

Cedarea imobilelor ar duce municipalitatea mai aproape de rezolvarea crizei imobiliare, a mai spus primarul.

Municipalitatea a promis cedarea unui număr de locuințe către MApN, în schimbul terenului. Potrivit proiectului, în vara acestui an au început lucrările pentru complexul care va fi compus din trei blocuri, va avea un număr de 70 de apartamente și are ca termen de finalizare data de 04.04.2020.

Valoarea investiției este de 8.374.030 LEI și este asigurată din bugetul de stat. Conform celor constatate la fața locului lucrările se desfășoară în acest moment conform graficului stabilit.

1 Comment on "În plină criză de locuințe, Armata ține blocuri neocupate în Satu Mare"

  1. Primaru știe cum sa făcut Recepția locuințelor ?
    Fără apa curent sau gaz
    Treaba buna făcută de cei care au făcut Recepția

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre blocuri ANL, Kereskenyi Gabor
Satu Mare, stațiune turistică?! Ce spune primarul și ce fonduri ar putea accesa municipiul

Închide