ÎN SFÂRȘIT. Licitație pentru modernizarea gărilor din Satu Mare și Carei

Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) SA a lansat vineri, 24 mai, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP) o licitaţie pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea stațiilor CFR din municipiile Satu Mare și Carei.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 27 iunie 2019, iar durata de realizare a studiilor de fezabilitate este de patru luni. Pentru studiul de fezabilitatea în vederea reabilitării Gării de Nord Satu Mare, Compania Naţională de Căi Ferate a alocat 588.562 lei, iar pentru Gara Carei a alocat 235.424 lei.

”Elaborarea sudiului de fezabilitate cu respectarea actelor normative si reglementarilor in vigoare specifice infrastructurii de transport feroviar, in vederea prezentarii unui proiect matur care sa corespunda celei mai eficiente solutii din punct de vedere tehnico-economic, in vederea aprobarii sursei de finantare pentru implementarea proiectului de investitii – modernizare statia CF Satu Mare”, potrivit anunțului pe SICAP.

Gara CFR Satu Mare a fost inaugurată la data de 25 septembrie 1871, pe perioada monarhiei Austro-Ungare. Clădirea a fost ridicată după proiectul lui Pfaff Ferenc, născut la Mohács, de numele căruia se leagă proiectarea multor clădiri de acest gen de pe teritoriul monarhiei.

Oraşul Carei devine nod feroviar la începutul secolului XX, astfel că în perioada 1910-1912 este construită clădirea în care funcţionează în prezent gara. Imobilul a fost grav avariat în urma bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial, însă a fost renovată ulterior.

Fii primul care comentează! despre "ÎN SFÂRȘIT. Licitație pentru modernizarea gărilor din Satu Mare și Carei"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre CFR
VIDEO. Întârziere uriașă pentru trenul Satu Mare – București, după ce o locomotivă a luat foc

Închide