Ioana Bran: Rectificarea bugetului se va face în favoarea românilor!

Pensii speciale vot Ioana Bransursa: Ioana Bran/Facebook

Deputatul Ioana Bran a votat pentru amendamentele care vor duce la creșterea punctului de pensie, a salariilor profesorilor, fonduri mai mari pentru administrațiile locale și bani în plus pentru programul de sprijinire a IMM-urilor.

Redăm integral mesajul transmis de parlamentarul Ioana Bran:

“Parlamentul a decis astăzi: rectificarea bugetului de stat și cea a bugetului de asigurări sociale se va face în favoarea românilor!

Astăzi, în plenul reunit al Parlamentului, am prezentat rapoartele comisiilor de buget-finanțe privind rectificările bugetelor de stat și al asigurărilor sociale.

Amendamentele aduse de noi, cei din PSD,  în comisiile reunite de buget, sunt clare și au întrunit majoritatea de voturi. Cele mai importante dintre acestea stabilesc:

Creșterea punctului de pensie cu 40%.

Creșterea salariilor profesorilor.

Fonduri mai mari administrațiilor publice locale.

Creșterea bugetului programului de sprijin pentru IMM-uri, Start-Up Nation.

Liberalii, conform obiceiului lor de a nu face nimic pentru oameni, au cerut retrimiterea la comisii a rectificării bugetare pentru 30 de zile. Solicitarea lor a fost respinsă prin vot, doar USR a fost de acord cu PNL. Mă aștept să atace aceste legi la Curtea Constituțională.

5 milioane de pensionari și-au pus speranța într-un trai mai bun. Din acestea, 2 milioane trăiesc cu pensii mai mici de 1.000 de lei. Bani sunt! Așa cum sunt și pentru profesori, și pentru primării, și pentru IMM-urile românești.

Bani sunt, dar așa cum s-a văzut în Raportul Curții de Conturi, o mare parte din banii publici alocați de Guvern pentru pandemie au fost cheltuiți ilegal. De asemenea, trebuie spus că valoarea împrumuturilor acestui guvern într-un singur an depășește 10 miliarde de euro. Nimeni nu știe ce s-a făcut cu banii!

Parlamentul reunit a votat astăzi cu majoritate pentru respectarea dreptului românilor de a trăi mai bine.

România este o țară democratică în care puterea legislativă este a reprezentanților românilor din Parlament, nu a unui președinte și a unui premier obsedați doar de un singur lucru: puterea absolută!”



1 Comment on "Ioana Bran: Rectificarea bugetului se va face în favoarea românilor!"

  1. Terminați cu prostiile, voi psd-iștii ați luat-o razna, nu vedeți bugetul și datoriile.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Deputat Ioana Bran
Ioana Bran, despre PNL: “Uită că legile și guvernarea se fac pentru oameni!”

Închide