Jurnalistul Vasile Dale, ținta unei anchete abuzive. Libertatea presei, încălcată de autoritățile judiciare din Maramureș

Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Maramureș, Vasile Dale, este vizat de o anchetă penală instrumentată de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, într-un dosar aparent fabricat sub acuzația de „divulgare de informații secrete de serviciu sau nepublice”. Totul după ce acesta a publicat articole de interes public, bazate pe documente oficiale ce vizau prejudicii uriașe în fondul forestier din județ.
Acuzațiile organelor judiciare sunt, din datele avute la dispoziție, lipsite de fundament juridic. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva au confirmat OFICIAL că documentele publicate de Vasile Dale nu au caracter nepublic și că articolele nu au produs niciun prejudiciu și nu au afectat în niciun fel activitatea instituțiilor menționate.
În acest context, demersurile procurorilor și polițiștilor – finalizate chiar cu efectuarea unor percheziții domiciliare – apar ca fiind vădit disproporționate și par a urmări, de fapt, intimidarea jurnalistului și descurajarea investigațiilor de presă referitoare la afacerile pădurilor din Maramureș.
Precedente clare la CEDO: libertatea presei nu poate fi îngrădită prin dosare fabricate
Acest caz nu este singular în Europa, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a statuat de nenumărate ori că presa joacă un rol esențial în societățile democratice, fiind „câinele de pază al democrației” (Hotărârea Bladet Tromsø și Stensaas c. Norvegiei, 1999).
CEDO a fost extrem de fermă în numeroase alte cauze în care autoritățile au încercat să reducă la tăcere jurnaliști sau să-i intimideze prin anchete penale:
Goodwin c. Regatului Unit (1996) – CEDO a subliniat că protecția surselor jurnalistice este o piatră de temelie a libertății presei. Obligația jurnaliștilor de a-și proteja sursele este esențială pentru libertatea de informare.
Stoll c. Elveției (2007) – Curtea a reafirmat că dezvăluirea unor documente oficiale de interes public, chiar presupus confidențiale, nu poate justifica sancționarea jurnaliștilor, în special dacă informațiile servesc interesului public.
Brânduşe c. României (2009) – CEDO a constatat încălcarea libertății de exprimare atunci când autoritățile române au sancționat un cetățean pentru publicarea unor informații de interes public privind disfuncționalități administrative.
În cazul Vasile Dale, situația este cu atât mai gravă cu cât instituțiile care au emis documentele au confirmat că acestea nu erau secrete, confidențiale sau nepublice. Cu alte cuvinte, nu poate exista infracțiune acolo unde nu există un caracter nepublic al documentelor divulgate.
O tentativă de reducere la tăcere a jurnalismului incomod
Totodată, derularea perchezițiilor și deschiderea acestui dosar penal ridică suspiciuni serioase privind instrumentalizarea justiției în scopul intimidării presei. Nu este lipsit de relevanță faptul că persoanele care au făcut plângeri penale împotriva polițiștilor care au coordonat ancheta sunt tocmai cele vizate de articolele publicate.
Un jurnalism incomod pentru „rețelele” din domeniul forestier devine, în mod previzibil, o țintă pentru cei interesați să acopere neregulile și ilegalitățile. Acțiunile poliției și ale Parchetului ar putea, în acest context, să constituie abuzuri de drept, interzise inclusiv de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
România, pe cale să repete greșelile condamnate de CEDO
România a mai fost condamnată de CEDO în trecut pentru încercări de îngrădire a libertății presei. Actualul caz riscă să devină încă un exemplu în care statul român sfidează principiile statului de drept și libertatea presei, prin dosare „fabricate” și acțiuni disproporționate ale organelor judiciare.
Vasile Dale nu a făcut decât să-și exercite profesia cu bună-credință și în spiritul obligațiilor deontologice. Încercările de intimidare la adresa sa și a presei independente trebuie să înceteze.
Libertatea presei nu este un privilegiu, ci un drept esențial al societății democratice.
