La un pas de CRIMĂ! O FEMEIE i-a tăiat GÂTUL unui bărbat. Victima a fost în stare CRITICĂ

FOTO: Arhivă

O femeie și un bărbat s-au pus să bea cot la cot. Dar cum aburii alcoolului și-au făcut prea bine treaba și le-a întunecat mintea, cei doi amici de pahar s-au pus pe ceartă. Femeia, fără să stea prea mult pe gânduri, a luat un ciob de sticlă și i-a tăiat gâtul individului. Victima a ajuns în stare critică la Urgențe.

Concret, în noaptea  de 04.09.2016, în jurul orei 01,00, pe fondul unui conflict spontan, o femeie de 42 ani, din Craidorolţ, i-a aplicat o lovitură, cu un ciob de sticlă, la nivelul gâtului, unui bărbat de 35 ani, din localitate.

Victima a fost transportată în stare critică la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Medicii au reușit, într-un final, să stabileze victima.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de tentativă de omor. Cercetările continuă.

De altfel, judecătorii Tribunalului Satu Mare i-au dat femeii mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

”Solutia pe scurt: În baza art. 226 Cod de procedură penală admite propunerea motivată a Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi în consecinţă Dispune arestarea preventivă a inculpatei J. EMILIA, pe o durată de 30 de zile, de la 04.09.2016 la 03.10.2016 inclusiv”, se arată în decizia judecătorilor.



Fii primul care comentează! despre "La un pas de CRIMĂ! O FEMEIE i-a tăiat GÂTUL unui bărbat. Victima a fost în stare CRITICĂ"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre arestat, dosar penal
CRIMĂ brutală la Carei! Criminalul s-a PREDAT după PATRU zile!

Închide