Lista localităților sătmărene care vor oferi WiFi gratuit. Banii vin de la UE


Noua sesiune a programului WiFi4EU și-a anunțat câștigătorii. Pe listă se află și șapte localități din Satu Mare. Peste 800 de primării din România au depus solicitări de finanțare, iar 250 au fost declarate câștigătoare. 

Au fost anunțați câștigătorii celei de-a doua sesiuni a programului WiFi4EU. Autoritățile locale din întreaga Europă au depus solicitări de finanțare pentru a primi voucherele de 15.000 de euro oferite Uniunea Europeană.

Cu ocazia noii sesiuni de înscriere, Uniunea Europeană a crescut și procentul din bugetul total pe care un stat membru îl poate atrage. Dacă anterior acesta era de doar 8%, acum ajunge la 15%.

Câștigătorii sunt desemnați, la fel ca și anul trecut, după principiul primul venit, primul servit.

În total, 819 localități din România au depus cereri de finanțare, iar printe acestea au fost și 52 din județul Satu Mare. Au fost declarate câștigătoare 250 de localități, șapte din județul Satu Mare.

Câștigătorii sunt  Negrești-Oaș, Livada, Beltiug, Doba, Lazuri, Medieșu Aurit și Tarna Mare.

Uniunea Europeană promovează accesul gratuit la internet

Prin intermediul inițiativei WiFi4EU, Comisia Europeană dorește să promoveze accesul gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa.

Bugetul este de 120 de milioane EUR pentru perioada 2018-2020. Acesta va fi utilizat pentru instalarea unor echipamente Wi-Fi de ultimă generație în principalele centre de interes public.

„Conectivitate pentru toți înseamnă că nu ar trebui să conteze unde locuim și ce venituri avem. Prin urmare, ne propunem astăzi să dotăm până în 2020 fiecare sat și oraș din Europa cu acces gratuit la internet wireless în jurul principalelor centre de interes public,” a spus Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene, despre proiect.

Anul trecut, în cadrul sesiunii din noiembrie, peste 13.000 de unități administrative din Uniune au aplicat pentru cei 15.000 de euro și au fost acordate toate cele 2.800 de vouchere. Printre câștigători s-au aflat și șase localități din Satu Mare. Pentru ediția din noiembrie au fost depuse, din partea autorităților sătmărene, peste 30 de solicitări.



Fii primul care comentează! despre "Lista localităților sătmărene care vor oferi WiFi gratuit. Banii vin de la UE"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Beltiug, Doba, Livada, Medieșu Aurit, Negrești-Oaș
FOTO. Primul oraș din județul Satu Mare cu Wi-Fi gratuit peste tot!

Închide