Medic de la Spitalul Carei: ”Nu îmi dau demisia! Sunt soldat și voi lupta!”

Medicul specialist de interne dr. Alexandru Sava, de la Spitalul Municipal Carei, declară că nu va demisiona după ce spitalul a fost desemnat spital-suport COVID-19. Mai mult, spune că va respecta jurământul lui Hipocrate, luptând pentru toată comunitatea și pentru familia sa!

”Sunt medic în Spitalul Municipal Carei. S-a declarat starea de urgență. Am fost desemnați spital-suport COVID-19. Eu cu siguranță nu îmi voi da demisia, rușine colegilor din țară care au făcut-o, eu respect acel jurământ al lui Hipocrate. Sunt conștient că voi fi infectat cu SARS-Cov2, sunt conștient că voi cu toții contați pe mine. Sunt soldat și voi lupta pentru voi și familia mea!”, a declarat dr. Alexandru Sava.

Reamintim faptul că Prefectura Satu Mare informează că începe mobilizarea de forțe la Spitalul Carei! Va fi suplimentat personalul medical, se va aduce tehnică medicală și de suport. S-au purtat discuții cu reprezentanții administrației locale, cu reprezentanții conducerii spitalului și urmează ca în următoarele zece zile acest spital să fie pregătit din toate punctele de vedere.

Acest lucru presupune dotarea cu aparatură necesară pentru o secție ATI corespunzătoare, dotarea cu rezervor de oxigen pentru a putea asigura pentru întreg spitalul sursa de oxigen, dotarea cu resurse umane necesare, respectiv specialiști în acele specialități care nu existau acolo. Astfel, va fi transferat/detașat personal medical de la celelalte spitale din județ, se va pune un accent deosebit pe dotarea cu echipament de protecție în așa manieră încât nici un cadru medical care își va desfășura activitatea în cadrul spitalului să nu aibă cel mai mic risc de contaminare.

Într-un cuvânt, Spitalul Municipal Carei va fi un mare laborator. Acesta va putea prelua toți pacienții care sunt purtători de virus și vor fi confirmați pozitiv în urma testării, dar care, de asemenea, suferă și de alte boli, astfel încât să poată fi tratați în acest centru medical.

De asemenea, se va suplimenta numărul de ambulanțe la stația din Carei pentru a putea prelua toți pacienții din zonă care necesită a fi transportați la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

În același timp, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, respectiv la secția Boli Infecțioase sunt tratați toți pacienții testați pozitiv care manifestă forme avansate, iar locația secției II a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare va fi destinată pacienților cu risc înalt de infecție COVID-19 sau confirmați.

Pentru personalul medical care va fi detașat la spitalul suport Carei se va asigura cazare în unitățile hoteliere din Carei, acolo unde este cazul.

5 Comments on "Medic de la Spitalul Carei: ”Nu îmi dau demisia! Sunt soldat și voi lupta!”"

  1. noi, pacienții prezenți și viitori | martie 31, 2020 at 21:00 |

    E senzație pe care o ai după ce vezi o proeminență și după topirea zăpezii. Oamenii tari rămân stâncă și în condiții vitrege. Respect pt. el, breasla și orașul său!

    View Comment
  2. RESPECT pentru toate cadrele medicale din Carei,pentru tot ce au facut si pana acum,de f.multe ori am fost nevoita sa apelez la ei , si de fiecare data au dat dovada de profesionalism si omenie indiferent de sectie

    View Comment
  3. De la spitalul de la Carei au plecat deja destui medici, si nu numai medici ci si personal medical. Ortopedia a fost deja inchis, si alte sectii sint in prag de inchidere ! Demisile o sa apara in lant, ca personalul NU are materiale de protectie !

    View Comment
  4. Acta non verba | aprilie 1, 2020 at 10:42 |

    Acta,non verba!

    View Comment
  5. Multumesc domnule doctor ,esti omul potrivit la locul potrivit !

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus
Veste bună! Personalul medical testat de la Carei, negativ la COVID19!

Închide