FOTO. Mercedes, de 25.000 de euro, confiscat la Petea. Tupeu maxim al unui ucrainean

FOTO: Arhivă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au indisponibilizat un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de 25.000 de euro, care figura în bazele de date ca fiind căutat de către autorităţile din Italia.

Ieri, 04 iunie a.c., în jurul orei 13.00, s-a prezentat în P.T.F. Petea, jud. Satu Mare, pe sensul de intrare în țară, numitul Ghenadi A., cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 41 ani, care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră efectuat s-a constatat faptul că certificatul de înmatriculare prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind un fals total, iar seria de șasiu nu corespunde cu cea din documentele prezentate.

Drept urmare, s-a trecut la efectuarea unor verificări specifice în bazele de date, de unde a rezultat faptul că autoturismul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autorităţile din Italia, în data de 29 mai 2017.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

Totodată, autoturismul marca Mercedes în valoare de 25.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Fii primul care comentează! despre "FOTO. Mercedes, de 25.000 de euro, confiscat la Petea. Tupeu maxim al unui ucrainean"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre vama Petea
FOTOGALERIE. Scandal, nervi, înjurături și cozi interminabile în Vama Petea

Închide