Meteorologii avertizează: Sunt așteptate cantități importante de precipitații

Informare de vreme rea la Satu Mare. Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă informare de instabilitate atmosferică accentuată. Potrivit meteorologilor, ploile vor continua până la ora 19. Cantitățile de precipitații ar putea depăși izolat 35 l/mp.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă informare de vreme rea, valabilă până la ora 19:00. Meteorologii spun că instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane.

Sunt așteptate averse care vor avea şi caracter torenţial. Meteorologii prognozează și intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Potrivit ANM,  cantitatea de precipitaţii ar putea ajunge şi la 35 de litri pe metru pătrat.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi pe spaţii mici căderi de grindină”, anunţă ANM.

Satu Mare, sub Cod galben

Mai multe cursuri de apă din județ se află sub Cod galben de inundații. Pentru județul Satu Mare, meteorologii au emis anterior și un cod galben de precipitații care a expirat la ora 9 dimineața.

Ploaia torențială de ieri a dus la doborârea unui copac în curtea Spitalului Județean. Mai multe străzi au fost inundate după ploaia torențială de ieri.

Fii primul care comentează! despre "Meteorologii avertizează: Sunt așteptate cantități importante de precipitații"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Precipitații
Se reîntorc ploile. COD GALBEN de precipitații la Satu Mare

Închide