Ministrul Transporturilor, noi promisiuni legate de Autostrada Nordului. Când va fi gata documentația

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a promis la Bistrița că documentația pentru Autostrada Nordului, care urmează să lege Satu Mare de Suceva, se va finaliza până la jumătatea lunii august. Cuc a precizat că termenul de execuție va fi de patru ani.

Aflat într-o vizită în Bistrița, ministrul Răzvan Cuc a promis că până pe 15 august se va finaliza documentația pentru Autostrada Nordului, titrează cei de la Bistrițeanul. Ministrul ar mai fi precizat și că odată ce se va termina cu partea de birocrație, se va putea da drumul procedurilor de proiectare și execuție. Potrivit lui Cuc, va fi nevoie de patru ani pentru construcția drumului de mare viteză Vama Petea  – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava.

Cuc a vorbit despre autostradă și într-o vizită recentă pe care a făcut-o în județul Satu Mare. Prezent la începutul lunii mai la Negrești-Oaș, ministrul promitea șosea de centură pentru capitala Țării Oașului și urgentarea documentației necesare pentru Autostrada Nordului.

Construcția așa-numitei autostrăzi, transformată ulterior în documente în drum de mare viteză, a fost susținută și de sătmăreni prin participarea la protestul #șîeu.

La finalul lunii mai, senatorii chiar au adoptat un proiect de lege care prevede construcția drumul de mare viteză.

Autostrada Nordului apare și în Strategia Fiscală publicată de ministerul Finanțelor, doar că documentul nu vorbește despre o autostradă, ci despre un drum de mare viteză care urmează să lege județele din nordul țării, dând acces mai ușor spre infrastructura rutieră din occident.

1 Comment on "Ministrul Transporturilor, noi promisiuni legate de Autostrada Nordului. Când va fi gata documentația"

  1. Sa nu uitam ca incep campaniile electorale, pentru politicieni a vorbi =a promite=a minti. Ar fi o mare realizare sa termine la timp ce au inceput. ( a termina= a preda complet spre utilizare, nu ca la A1, unde, chiar in mijloc, la final lipsesc 10 km!!)

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre autostrada Nordului
Proiectul Autostrăzii Nordului, Suceava – Satu Mare, lansat în acest an. Spun guvernanții

Închide