Minor rănit într-o explozie, în orașul Ardud

Un minor, în vârstă de numai 14 ani, din orașul Ardud, a fost rănit, după ce i-a explodat în față un spray aruncat în foc de o persoană iresponsabilă. Victima a trecut întâmplător prin zonă, iar în urma incidentului a fost rănit.

Pentru că ar avea nevoie de bani, mama copilului face un apel – printr-un apropiat – la toți oamenii de bine care pot să îi întindă copilului o mână de ajutor.

”Am fost rugat de o mamă, care este disperată, să pun pe pagina aceasta poza. Este vorba de fiul ei, în vârstă de 14 ani care…………arată așa cum se vede în poză, i-a explodat în față un tub de spumă care a fost aruncat într-un foc, el trecând pe acolo la momentul nepotrivit. Numele lui este Balog Darius din Ardud. Părinții ar avea nevoie de orice ajutor, trebuie să cumpere (zice mama) absolut tot de ce are nevoie în spital și situatia materială nu le mai permite. S-ar putea să trebuiască să fie transportat la București. Dacă cineva dorește să îi ajute pot să sune pe nr. de telefon 0746.567.110, nr. tel al mamei sau să mă caute în privat. Mulțumim anticipat”, este apelul lui Ștefan Melnic.

În schimb, conducerea Secției de Chirurgie Plastică – prin dr. Marius Roatiș – susține că copilul beneficiază de tot sprijinul în cadrul Spitalului Județean, iar situația nu ar fi nici pe departe atât de critică pe cât a prezentat-o mama victimei. Cu atât mai mult, Marius Roatiș a precizat pentru PresaSM că tânărul chiar se plimbă pe holurile Spitalului și este în afara oricărui pericol.

2 Comments on "Minor rănit într-o explozie, în orașul Ardud"

  1. Nu dati informatii denaturate! Interesati-va la Spital inainte de a scrie prostii! Copilul nu este in pericol. Mama vrea sa obtina bani pe seama lui!

    View Comment
  2. Sătmărean | august 19, 2018 at 12:18 |

    Un comportament tipic țiganilor de Ardud, acolo unde primarul i-a adunat și i-a saturat pentru a-și asigura fotoliu de edil.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre dramă
FOTO/VIDEO. Doi români au murit după ce un pod s-a prăbușit. Bilanț: 35 de morți

Închide