Motociclist LOVIT de o autoutilitară în municipiul Satu Mare (FOTOGALERIE)

Accident rutier în municipiul Satu Mare, pe strada Constantin Brâncuși. Din primele informații rezultă faptul că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, aflat pe o motocicletă, ar fi fost acroșat de către cu o autoutilitară, condusă de un bărbat.

Totul s-a întâmplat azi, în jurul orei 11.00. La fața locului au ajuns echipaje de prim ajutor ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Răducu Silaghi, ar fi vorba despre o neacordare de prioritate din partea șoferului autoutilitarei. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Motociclistul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe pentru efectuarea unor investigații medicale. În funcție de rezultate se va încadra și fapta de către oamenii legii.

accident-rutier-satu-mare016 accident-rutier-satu-mare015 accident-rutier-satu-mare013

Fii primul care comentează! despre "Motociclist LOVIT de o autoutilitară în municipiul Satu Mare (FOTOGALERIE)"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident rutier
Mai multe persoane s-au ACCIDENTAT la intrarea în secții de votare din municipiul Satu Mare

Închide