Nu ați primit apartament ANL, dar fiul viceprimăriței da?! Puteți contesta ușor

FOTO: Facebook/Doina Feher

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher, a fost președintele Comisiei care a stabilit lista de priorități a persoanelor care ar putea să obțină un apartament din blocurile construite în municipiul reședință de județ de către Agenția Națională pentru Locuințe. Poziție din care a ”supravegheat” cum fiul său, Andrei Micle, a ocupat un loc eligibil. 

Sătmărenii care se consideră nedreptățiți de faptul că nu au prins loc fruntaș pe lista de priorități în vederea accesării unui apartament ANL, dar fiul viceprimarului Doina Feher a reușit, puteți contesta totul la sediul Primăriei Satu Mare.

Este literă de lege, în sensul că hotărârea de Consiliu Local prevede în mod clar acest lucru. Iar cum aici vorbim despre o posibilă viciere, în mod normal întreaga procedură ar trebui reluată.

”Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la locuință, precum și la acordarea priorităţilor în soluţionarea cererilor se vor depune la sediul Primăriei Municipiului Satu Mare, în termen de 7 zile calendaristice de la afişarea listelor aprobate (…) Soluţionarea contestaţiilor se va realiza în termen de 15 zile calendaristice de la primire, în condiţiile legii”, scrie negru pe alb în Hotărâre. 

Și cu ANL, și la Apaserv

Întâmplare sau nu, pe poziția 35 a listei aprobate se află fiul său, Andrei Micle. Care de câteva luni a fost angajat în cadrul Apaserv Satu Mare, operatorul public la care Consiliul Local Satu Mare este acționar majoritar.

Ei bine, pe listă se află și alte persoane apropiate de consilieri locali sau membri cu funcții în ALDE, PSD sau UDMR. Cu toate acestea, viceprimarul Doina Feher nu a participat la votul dat astăzi în plenul Consiliului Local, pentru a nu intra într-un conflict de interese absolut flagrant. Totuși, ridică mari semne de întrebare dacă nu era oportună o retragere din fruntea Comisiei de evaluare în aceste condiții.

Reporterii PresaSM au luat legătura cu viceprimarul Doina Feher, care a precizat că nu vede nicio problemă în acest aspect.

”Nu am participat la vot pe marginea proiectului de hotărâre. Nu am influențat votul cu nimic, nici lista de priorități, chiar dacă am fost președintele comisiei”, a spus Doina Feher.

Întrebată dacă nu era oportun, cel puțin sub aspect moral, să se retragă din fruntea Comisiei, Doina Feher a spus un nu hotărât.

”Nu văd nicio problemă. Este băiatul meu, dar și el merită, la fel ca oricine care îndeplinește condițiile, să participe. Nu s-au alocat acum apartamente, doar anul viitor vor fi gata. Acum s-a stabilit doar o listă de priorități”, a mai spus Doina Feher.

Proiectul de hotărâre a fost inițiat în final de colegul său de partid, viceprimarul Adrian Albu.

2 Comments on "Nu ați primit apartament ANL, dar fiul viceprimăriței da?! Puteți contesta ușor"

  1. Pe anul viitor va avea un apartament al lui,acum are slujba buna,lasati pe saracu om sa-si stranga bani

    View Comment
  2. ”Nu am participat la vot” , dar cei care participa trebuie sa fie ”foarte atenti” !!Altfel…

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Doina Feher
Viceprimarul Feher, șefa comisiei ANL. Fiul său, pe lista care vor primi locuințe

Închide