PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


LocaleTop News
Home›Locale›O minoră (15 ani) însărcinată a ajuns la Urgență. Polițiștii au deschis dosar penal

O minoră (15 ani) însărcinată a ajuns la Urgență. Polițiștii au deschis dosar penal

By PresaSM
septembrie 26, 2023
8559
0

Necunoașterea legii nu înlătură vinovăția, spune un principiu juridic, de care s-a convins și un tânăr, în vârstă de 19 ani, care a lăsat-o însărcinată pe o minoră, în vârstă de 15 ani, din comuna Păulești, județul Satu Mare. Tânărul s-a ales cu dosar penal chiar în momentul în care viitoarea mamă a solicitat sprijin medical de specialitate prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112.

Surse medicale au precizat pentru PresaSM, totul a ieșit la iveală după ce minora, originară din Negrești-Oaș, a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, acuzând dureri după ce sarcina i-a ajuns la termen, urmând să nască. Cadrele medicale au informat Poliția, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pe numele concubinului minorei, un tânăr în vârstă de 19 ani.

Cu toate că cei doi le-au spus medicilor și polițiștilor că au avut o relație de comun acord, pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru act sexual cu un minor. Totuși, individul are șanse să scape cu o pedeapsă cu suspendare, fiindcă – potrivit Codului Penal -actul sexual al unei persoane adulte cu un minor care nu a împlinit 16 ani va fi considerat viol și se va pedepsi cu închisoare de la 7 la 12 ani. În schimb, fapta nu constituie infracţiune dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani. Iar în cazul de față diferența este de doar patru ani.


FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ









TagsInspectoratul de Poliție JudețeanUnitatea de Primire Urgențe
Previous Article

COMEDIE. Cum a obținut un sătmărean un ...

Next Article

FOTOGALERIE. Percheziții DIICOT la Satu Mare și ...


ARTICOLE SIMILARE

  • AncheteLocaleTop News

    Scandal cu zeci de persoane, apeluri la 112 și Poliție la Primăria Ardud

    ianuarie 10, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    FOTOGALERIE. Accident pe B-dul Goga. Un taximetrist grăbit a ”parcat” într-un VW

    octombrie 23, 2020
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Scuza sătmăreanului prins fără permis pe un drum neasfaltat: ”Nu știam că e drum public!” :)

    mai 23, 2025
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    FOTO. Preotul din Satu Mare, acuzat de agresarea unor minori, și-a încercat norocul. Judecătorii i-au spus NU

    aprilie 9, 2024
    By PresaSM
  • Locale

    AVERTISMENT. Un individ ar hărțui femeile pe stradă, în Cartierul Carpați II

    octombrie 30, 2018
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Tentativă de evadare prin Vama Petea. Dat în urmărire, bărbatul s-a ascuns în mașina fratelui

    octombrie 30, 2023
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    Super prețuri! Paralela 45 Satu Mare lansează campania Black Friday pentru vacanțe (P)

  • LocaleNationale

    FOTO/VIDEO. Adolescent afgan, ascuns într-un geamantan. A fost găsit de polițiștii de frontieră

  • LocaleLife

    Ungaria va înăspri regulile de trecere a frontierei începând cu 1 septembrie

Autoclass

Înscrieri UVVG

Service auto

servicii juridice

Soluția problemelor tale

restaurantul tău

servicii medicale

servicii electricieni

PresaSM pe Facebook

@presa_sm


© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații