O nouă METODĂ folosită de INFRACTORI pentru ÎNȘELAREA sătmărenilor

În municipiul Satu Mare au poposit câțiva indivizi care s-au apucat să înșele sătmărenii prin mai vechea metodă a ”inelului de aur”.  De altfel, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare a fost sesizat prin apel la S.N.A.U. 112  de către  un bărbat din Satu Mare, despre faptul că în timp ce se afla pe strada  Brândușa din Satu Mare, a fost acostat de către un bărbat de aproximativ 30-35 ani, pretextând că este turist din Italia și a rămas fără bani in Satu Mare.

Sub acest motiv, că ar avea nevoie  urgentă de bani, i-a oferit spre vânzare un inel din metal galben cu suma de 500 lei. Victima a cumpărat inelul și abia după o verificare mai atentă  a constatat că a fost înșelat.Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului.

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înşelăciune prin această metodă, poliţiştii vă recomandă:

  • Să achiziționați produse doar de la agenții economici care oferă certificate de garanție pentru marfa vândută. Evitați în acest fel achiziționarea unor produse contrafăcute;
  • Nu vă lăsați acostați de persoane pe stradă, iar dacă se întâmămplă, fiți sceptici față de aceștia. Nu le încredințați bani sau bijuterii, chiar dacă vă promit că vi le vor înapoia;
  • Nu aveți încredere în intermediari ori comisionari neautorizați, sau în persoanele care promit câștiguri miraculoase;
  • Manifestați prudență și nu oferiți stăinilor detalii despre situația dumneavoastră financiară.

 Dacă suspectaţi comiterea unor fapte de genul celei de mai sus, sesizaţi imediat poliţia pentru a fi demarate verificările ce se impun.

Fii primul care comentează! despre "O nouă METODĂ folosită de INFRACTORI pentru ÎNȘELAREA sătmărenilor"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.