OPINIE. Cine ar putea conduce PSD Satu Mare după încarcerarea lui Dragnea

Noua conducere a PSD se întrunește astăzi în două ședințe pentru a prelua oficial puterea în partid, după plecarea lui Liviu Dragnea. O a doua temă fierbinte este epurarea oamenilor fostului președinte, aflat acum în închisoare. Printre care Codrin Ștefănescu și Mircea Drăghici, inclusiv Darius Vâlcov.

Viorica Dăncilă ar urma să fie președinte, Paul Stănescu ar putea să fie președinte executiv și Rodica Nassar – secretar general. Ce înseamnă toate aceste mișcări de trupe pentru Organizația Județeană Satu Mare a PSD?! Nimic mai simplu: actualul președinte Aurelia Fedorca va rămâne președinte!

De ce?! Nimic mai simplu, din nou: pentru că pe Aurelia Fedorca și pe Viorica Dăncilă le leagă o prietenie care precede numirea Vioricăi Dăncilă în funcția de premier. Potrivit informațiilor noastre, rezultatul slab  de la alegerile din județul Satu Mare se va pune în cârca încă președintelui Liviu Dragnea – încarcerat între timp în Penitenciarul Rahova. Ce-i drept, nici nu ar fi prea departe de adevăr.

Nu este cert ce se va întâmpla, în schimb, cu președintele executiv al Organizației Județene Satu Mare al PSD, Mircea Govor. Dacă spunem că Mircea Govor este un apropiat al fostului președinte Liviu Dragnea ar fi prea puțin. De altfel, Govor nici nu a făcut un secret din faptul că ar fi susținut de către încă președintele Liviu Dragnea. Chiar dacă unii social-democrați l-ar vrea demis, nu s-a născut încă PSD-istul sătmărean care să aibă acest curaj.

Cert este că Mircea Govor nu va mai avea aceiași influență în partid, chiar dacă este un apropiat declarat și recunoscut al potențialului președinte executiv Paul Stănescu (Govor a fost invitat – într-un cadrul foarte restrâns, la ziua de naștere a lui Paul Stănescu).

Nici postul lui Gabriel Leș la funcția de președinte al Organizației Municipale Satu Mare a PSD nu ar fi periclitat. Chiar dacă fostul președinte Radu Roca așteaptă la cotitură. Gabriel Leș este un lider care s-a implicat activ în campania electorală, fiind un om influent și respectat în partid.

În concluzie, la Satu Mare PSD ar putea rămâne în formula de până acum. Cu un țap ispășitor în persoana lui Liviu Dragnea. Deja unii oameni plantați de PSD în funcții de demnitate publică în județul Satu Mare au dat semnalul și s-au lepădat de fostul lider național.

Ciprian Bâtea – editor PresaSM

1 Comment on "OPINIE. Cine ar putea conduce PSD Satu Mare după încarcerarea lui Dragnea"

  1. PSD a pierdut alegerile Europarlamentare din momentul în care au câştigat alegerile parlamentare de acum doi ani când s a venit cu propunerea de prim ministru dna Sevill ,apoi cu scimbarea a doi prim miniştri şi eliminarea din PSD a membrilor care deranjau şi umilirea lui Victor Ponta.Rezultatele de acum sunt echilibrate iar PSD nu a pierdut nimic . Că nu este pe primul loc nu este o tragedie.Cu un partid majoritar de 40 de procente se fac şi greşelidar acum forţele politice sunt echilibrate . O singură observaţie aş avea aceea că dacă în locul lui Liviu Dragnea la Camera Deputaţilor vine Raluca Ţurcan iar ca prim ministru dl.Orban tot acest succes al opoziţiei este echivalent cu zero.Aceasta este părerea mea.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Aurelia Fedorca
Dragnea, cetățean de onoare la Negrești-Oaș. USR cere retragerea distincției!

Închide