Oradea și șapte localități din Bihor, în scenariul roșu


Oradea şi alte şapte localităţi din judeţul Bihor au depășit pragul de incidenţă de 3 la mie infectări și au intrat în scenariul roșu. Începând cu ziua de mâine vor fi impuse mai multe restricții, între care închiderea restaurantelor şi cafenelelor (cu excepţia teraselor) și a școlilor.

Deciziile au fost luate, luni după amiaza, într-o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, prezidată de prefectul Dumitru Ţiplea. Potrivit unui document (Hotărârea 41 a CJSU Bihor) publicat luni seara pe portalul Instituţiei Prefectului, în Oradea incidenţa Covid-19 este de 3,22 la mia de locuitori, titrează jurnaliștii de la eBihoreanul.

Școlile vor funcționa în “scenariul roșu” în intervalul 26 octombrie – 2 noiembrie, după care situația va fi reanalizată. Restricţiile nu se referă şi la creşe, ci la unităţile de învăţământ preuniversitar.

În județul Bihor se menţin restricţiile deja impuse în Sânmartin, Sântandrei, Toboliu, Hidişelu de Sus şi Bratca. Acestora li se adaugă UAT-urile care au depăşit recent rata de 3 cazuri Covid-19 la mia de locuitori: Oradea, Sânnicolau Român şi Căbeşti.

Alte oraşe şi comune din judeţ au incidenţă între 1,5 şi 3 la mia de locuitori, fiind vorba despre: Suplacu de Barcău, Săcădat, Abrămuţ, Şuncuiuş, Oşorhei, Beiuş, Drăgeşti, Marghita, Aleşd, Olcea, Cefa, Copăcel, Borod, Bunteşti, Nojorid, Lugaşu de Jos, Cetariu, Şinteu, Girişu de Criş, Remetea, Sârbi, Paleu, Spinuş şi Salonta. 



Fii primul care comentează! despre "Oradea și șapte localități din Bihor, în scenariul roșu"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus, coronavirus Satu Mare
Satu Mare, printre puținele județe rămase în “zona verde”. Tot mai multe intră în scenariul galben

Închide