Orban: Moţiunea de cenzură, rezultatul unei mobilizări consistente făcută de PNL

Președintele PNL, Ludovic Orban, a coordonat cu succes cel mai consistent demers comun al Opoziției din ultimii ani de zile – moțiunea de cenzură – într-una dintre cele mai complicate conjuncturi politice, se arată într-un comunicat de presă remis de Partidul Național Liberal. 

Moțiunea de cenzură, susținută de 237 de parlamentari din 6 formațiuni politice diferite, inclusiv de parlamentari individuali din PSD, este rezultatul unei serioase mobilizări din partea PNL. Echipa de negociere condusă de Ludovic Orban a beneficiat de sprijinul liderilor grupurilor PNL și implicarea parlamentarilor PNL, care au făcut toate eforturile pentru a câștiga orice vot posibil în favoarea moțiunii.

”A fost reuniunea liderilor grupurilor parlamentare în comitetul liderilor, care au adoptat în unanimitate un program pe care noi l-am acceptat și anume acela ca moțiunea să fie citită mâine, iar dezbaterea și votul moțiunii să fie într-o zi normală, ziua de joi. Așteptăm consfințirea acestei decizii de la nivelul comitetului liderilor în Birourile permanente reunite, dar lucrul cel mai important care s-a demonstrat astăzi, este faptul că opoziția are majoritate în Parlament. De asemenea, s-a demonstrat clar că Guvernul Dăncilă este în minoritate în Parlament. De asemenea, s-a dovedit că în ciuda tuturor tertipurilor mizerabile puse la cale de creierele încinse din jurul lui Vasilica Viorica Dăncilă, care toate sunt produsele lui Liviu Dragnea și ale tipului infracțional de a face politică împotriva legii , împotriva bunului simț, toate tertipurile au fost zadarnice și până la urmă PSD a trebui să accepte faptul că opoziția are majoritate în Parlament”, a declarat Ludovic Orban, preşedintele Partidului Naţional Liberal.

Liberalii au indicat faptul că PSD a făcut presiuni asupra semnatarilor moțiunii ca să îi convingă să nu o mai susțină.

”În ciuda faptului că a refuzat să supună la vot în conformitate cu regulamentul o propunere normală de modificare a programului de lucru privitor la moțiunea de cenzură, le-am trântit programul de lucru pe astăzi și i-am pus în situația să înțeleagă că nu pot să își bată joc de democrație, că nu pot să-și bată joc de cetățenii români care așteaptă căderea acestui Guvern și că nu pot să calce în picioare Constituția, regulamentele Camerei și legilor”, a mai precizat Ludovic Orban.

PNL va continua demersurile pentru a asigura succesul moțiunii. Parlamentarul care nu votează moțiunea de cenzură, indiferent din ce partid face parte, săvârșește un act grav de sfidare a voinței cetățenilor.

”Noi avem 237 de semnatari, pe lângă cele 237 de semnatari, după evaluările noastre, astăzi, mai putem obține minim 7 voturi suplimentare. Am convingerea că toți semnatarii și toți cei care vor să voteze moțiunea de cenzură, vor fi prezenți joia viitoare și vor vota pentru căderea acestui Guvern. Cert e că astăzi, în ciuda faptului că, repet, a trebuit să mobilizăm extrem de rapid șapte grupuri, să pregătim o procedură de a combate abuzul pe care l-au comis în Birourile permanente reunite, astăzi, în condițiile în care, repet, de exemplu, de la alte partide au fost delegații plecate la Bruxelles, în deplasări oficiale externe, astăzi, prin mobilizarea exemplară a tuturor grupurilor care susțin moțiunea de cenzură, ne-am probat majoritatea și ne vom proba majoritatea clară și la votul pe moţiunea de cenzură, a completat Ludovic Orban.

SURSA: Comunicat de presă Partidul Național Liberal

2 Comments on "Orban: Moţiunea de cenzură, rezultatul unei mobilizări consistente făcută de PNL"

  1. Motiune de cenzura redactata ”pe genunchi” !! Cu ce solutii vin pnl-istii daca trece motiunea de cenzura?Ca n-am auzit pe nimeni din opozitie care sa ne asigure ca daca va cadea guvernul psd-ist, in Romania va fi mai ceva ca-n UE !!Sunt total apolitic,echidistant (recunosc ca am votat ALDE)dar pot sa afirm cu mana pe inima ca cele mai bune masuri sociale de pana acum au fost luate de aceasta coalitie psd-alde ! Salariul minim 2150 lei,de la 700 de lei cat era pe vremea lui Boc’basescu(iar carcotasii o sa sara in sus cu scumpirile,insa aceste scumpiri n-au fost nicidecum de trei ori mai mari, atat cu cat a crescut salariul minim)pensiile au crescut si ele,iar profesorii,medicii si asistentii medicali,cei care plecau din tara pe capete din cauza salariilor mici,au beneficiat de cele mai mari majorari salariale.O sa vina papagalii pnl-isti ca de obicei cu ”greaua mostenirea” de la proasta guvernare psd-ista,cu taieri de salarii,cu concedieri si cu ”crize” de tot felul !!Pentru ca asa i-au invatat toxicii basisti,cei pe care i-au inregimentat in partid:gunoaiele pdl-iste !!As vrea din tot sufletul sa n-am drepatate,insa cand vad moaca viitorului prim ministru orban,un individ care dupa parerea mea ”fura curent”, si pe a habarnistului joiannis,ceva imi spune ca Romania se indreapta catre o noua epoca basista,spre dezastru sigur !…

    View Comment
  2. y…sau x La fel devehement ai putea să aduci aminte de împrumuturile făcute pentru susținerea măririlor de tot felul. Pe care nu le va plăti PSD. Le vom plăti noi, ăia mici, din care faci parte și tu bănuiesc. Care este valoarea investițiilor statului în perioada 2012-2019?! Care este starea absorției de fonduri UE?! Bani gratis pentru investițiț. Nu sunt buni. Nu se prea pot fura. Dacă îi furi, te prind „ăia” și trebuie să-i dai înapoi. Nu va fi tot timpul Ponta prim-ministru să dea OUG și să plătim tot noi ce au furat alții. În afară de modificări ale legilor justiției făcute în favoarea infractorilor cu ce altceva s-au ocupat guvernele PSD-ALDE?! Măriri de salarii?! Cred că vorbești de primari (cei care aduc voturi în mediul rural), angajații din administrația publică (vezi chestia cu voturile de mai sus), medici și profesori (cât de cât). Dar trecerea contribuțiilor în sarcina angajatului, ce părere ai? Dar de aministia fiscală (în timp ce ne împrumutăm) ce părere ai? La 2 săptămâni de la aministia fiscală (vârf de lance Negoiță0 milioane Euro și, pe lăngă el, Ciorbea cu câteva milioane lei) „chiparosul” Teodorovici anunță o propunere legislativă ca datornicii la bugetul statului să facă pușcărie. Astea de ce nu le spui? Chiar crezi că toți sunt spălați pe creier?! De 7 ani nu vedem decât o încercare continuă de a scăpa de pușcărie. Cum poți plăti rate de 4.000 Euro din venituri (declarate) de sub 1.000 Euro, pentru un împrumut de 800.000 Euro?! Marea majoritate a votanților PSD-ALDE își fac cruce când aud de asemenea sume. Jos CIUMA ROȘIE!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.