Petruska András, un mare nume al muzicii din Ungaria, în concert la Carei

Joi, 6 octombrie 2016, de la ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Municipiul Carei a avut loc concertul tânărului muzician maghiar Petruska András, în cadrul turneului de promovare a albumului “Kapunyitó.

Unul dintre cei mai apreciaţi tineri muzicieni din Ungaria, cu un stil aparte, apropiat de public şi cu o virtuozitate muzicală ieșită din comun, Petruska András a oferit un spectacol de neuitat la Carei, susținând un concert de aproape două ore, timp în care a cântat melodii de pe cel mai recent album al său “Kapunyitó, dar și piese mai vechi.

petr8

Energia din timpul spectacolului şi îmbinarea perfectă a stilului de chitară “finger-style” cu modul unic de interpretare al violonistului Temesvári Bence, care l-a acompaniat pe András, au reprezentat ingredientele show-ului de calitate oferit de cei doi artiști.

Publicul a fost încântat de energia transmisă de cei doi muzicieni aplaudând adesea în timpul melodiilor, dar mai ales la finalul concertului când au cerut bis, băieții conformându-se.

petr7

Turneul de promovare a celui mai recent album, care a debutat cu concertul din Castelul Károlyi, continuă vineri, 7 octombrie la Satu Mare, urmând mai apoi alte orașe din Transilvania precum Cluj-Napoca, Oradea sau Târgu Mureş.

Fii primul care comentează! despre "Petruska András, un mare nume al muzicii din Ungaria, în concert la Carei"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre concert
Concertul cameral de excepție susţinut de Camerata „Euroart” din Baia Mare la Carei

Închide