Polițistul prins masturbându-se acuză o înscenare a ”trei fete”. ”Agresat” de agenții de pază

Polițiștisul acuzat că s-a masturbat într-un mall din Cluj ar fi victima unei “înscenări” de ocazie, cel puțin asta sugerează un comunicat de presă transmis de sindicatul Europol care ia apărarea agentului. Colegii polițistului explică faptul că un agent de pază ar fi intrat peste omul legii în cabina de probă, smulgându-i hainele din mână și că cele trei fete care au spus că l-au văzut autosatisfăcânu-se au “dispărut din piesaj”.

Într-un comunicat de presă postat pe pagina de socializare a filialei sătmărene Europol, polițiștii iau apărarea colegului lor care a fost acuzat că s-ar fi masturbat într-un mall din județul Cluj. Cei de la Europol spun că “prin natura serviciului nostru suntem expuși și vulnerabili” și sugerează că totul s-a întâmplat din cauza unor adolescente și au unor agenți de pază zeloși.

“Colegul nostru care își desfășoară activitatea în cadrul structurii de combatere a crimei organizate, s-a aflat în data de 12 februarie în municipiul Cluj Napoca, desfășurând activități specifice acestei structuri. La un moment dat a intrat într-un magazin de haine și s-a îndreptat către zona cabinelor de probă unde a și intrat cu câteva obiecte de vestimentație. După câteva minute, un agent de pază i-a tras perdeaua și l-a întrebat ce face. El a fost surprins de gestul agentului și i-a spus ca a probat niște haine și că tocmai ce se pregătea să iasă din cabină, îmbrăcat fiind. Agentul de securitate i-a smuls hainele din mână și i-a cerut să iasă din magazin”, explică cei de la Europol.

Mai mult, spun cei de la sindicat, agentul de la crimă organizată a fost violentat de paznicii magazinului.

“După ce polițistul a cerut explicații agentului de pază pentru comportamentul lui, au apărut încă doi agenți de securitate care s-au năpustit asupra lui și au încercat să-l imobilizeze și să îl lovească. În acel moment, colegul nostru a cerut insistent alertarea organele de poliție, pentru că nu înțelegea ce se întâmplă și de ce este agresat. În tot acest timp, unul dintre agenții de pază i-a spus că l-a mai văzut și în alte zile, confundându-l cu un hoț de haine. Ulterior, după ce s-au prezentat agenții de ordine publică, l-au condus la sediul poliției, unde colegul nostru și-a declinat identitatea pentru prima oară, afirmând că este polițist la structura de combatere a criminalității organizate”, mai spun cei de la Europol.

Cele trei fete care au alertat agenții de pază, spun cei din sindicat, “au dispărut din peisaj”. Colegii bărbatului mai afirmă și faptul că în cabine mai erau și alte persoane, dar acestea nu l-au văzut pe agentul de poliție.

“Agenții de poliție au cerut lămuriri suplimentare agenților de pază, care au confirmat că nu l-au văzut pe colegul nostru în niciun fel de ipostază care să trezească suspiciuni, el fiind îmbrăcat. Mai mult, pretinsa sesizare ar fi fost făcută de trei fete ce aveau vârsta cuprinsă între 15-16 ani despre care agenții de pază susțin că le-au spus că într-una din cabinele din magazin este un bărbat care se masturbează. Ciudat este faptul că cele trei fete au „dispărut” din peisaj și cu toate că erau cabinele pline și erau însoțitori care așteptau în afara, fără să-l fi văzut pe colegul nostru”, mai spun cei de la Europol.

Polițiștii spun că sunt “expuși și vulnerabili”

Mai mult decât atât, Europol sugerează că în cazul agentului de la crimă organizată, poate fi vorba chiar de către o faptă premeditată.

“Cam aceasta este realitatea în care oricare altul dintre noi se putea afla, pentru că prin natura serviciului nostru suntem expuși și vulnerabili în fața unor asemenea scenarii în care oricine ne poate plasa, fără să avem nicio apărare. Cert este că până la finalizarea cercetărilor, colegului nostru i-a fost prejudiciată iremediabil viața personală cât și cea profesională. Vă provocăm să vă puneți în locul colegului nostru și să vă imaginați cum ați fi reacționat în fața unor asemenea acuzații mincinoase și poate chiar premeditate”, spun cei din sindicat.

Nota redacției: Comunicatul celor de la Europol vine la două zile după ce faptele au fost raportate în presa din Cluj, iar autoritățile au confirmat ancheta. Europol a arătat cu degetul și spre presă, pentru că nu a solicitat agentului de poliție un punct de vedere, cu toate că, spre deosebire de alte țări, Poliția Română și autoritățile judiciare nu oferă informații cu privire la identitatea persoanelor reținute.

Fii primul care comentează! despre "Polițistul prins masturbându-se acuză o înscenare a ”trei fete”. ”Agresat” de agenții de pază"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
Descindere la adresa greşită. Mascaţii au dat buzna peste o mamă cu doi copii

Închide