Povestea polițistului sătmărean care ar fi vândut droguri, inclusiv în mașina Poliției

Un poliţist sătmărean, în prezent suspendat din activitate şi aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc, favorizarea făptuitorului şi constituire de grup infracţional organizat după ce a fost prins că, în perioada ianuarie-iunie 2017, a vândut canabis în municipiul Satu Mare, drogurile provenind din cultură proprie ori ale unor complici, informează adevarul.ro

Rechizitoriu greu 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Antidrog de la Broul Teritorial Satu Mare al DIICOT şi confirmat deja de judecătorii de cameră preliminară, Cristian P., agent şef principal în cadrul Biroului Investigaţii Criminale Satu Mare, a acţionat în complicitate cu 5 persoane, trimise în faţa instanţei în acelaşi dosar: F. Jozsef, R. Iosif, Ş. Marcel Iacob, P. Rolland, şi T. Daniela Andrea, o pictoriță.

Din datele prezentate în actul de acuzare, primele tranzacţii ale poliţistului datează din 13 ianuarie anul trecut, iar primul client a fost chiar unul dintre inculpaţii din dosar, F. Jozsef, care a cumpărat 10 grame de muguri de canabis, pentru care i-a achitat lui P. 350 lei. F. Jozsef a aflat de „marfă” de la R. Iosif, care i-a oferit la o petrecere o parte din ţigara sa cu canabis, lăudându-se că le are de la amicul său, poliţist.

”Fiind mulţumit de calitatea ţigării, inculpatul s-a arătat interesat să îşi cumpere astfel de substanţe, astfel că i-a solicitat inculpatului să îl ajute în acest sens”, se precizează în rechizitoriu. În faţa procurorilor, bărbatul a pretins că a cumpărat drogurile pentru propriul consum însă din anchetă a reieşit că minte şi că, în următoarele săptămâni, acesta a fost sunat de mai multe persoane, una care i-a cerut să le rezolve „un plic de ăla”, şi o alta care i-a solicitat „una de aia de care i-a dat lui C.”, răspunsul acestuia fiind în sensul că „mai târziu, peste o jumătate de oră, o oră”…

Canabis pentru colegi

La rândul său, R. Iosif a pretins că a fost doar „un intermediar” între poliţist şi F. Jozsef, ştiind că subofiţerul deţine canabis pentru că îl servea deseori cu ţigări „îmbunătăţite”, în timpul unor petreceri în restaurante şi cluburi. Pictoriţa a intrat în afacerile cu canabis în luna februarie a anului trecut, când i-a propus poliţistului, cu care era în relaţii de prietenie „să îi facă rost de canabis pentru suspectul A.A., coleg de studii postuniversitare de arte plastice”.

Ulterior, potrivit informaţiilor din rechizitoriu, femeia a mai revenit cu astfel de solicitări. Astfel, pe 4 aprilie 2017, poliţistul „a procurat şi i-a oferit cantitatea de 1,4-1,5 grame substanţe interzise, aducându-i la cunoştinţă că le-a procurat de la prietenii săi cu suma de 50 de lei, însă în realitate marfa ar costa 100 de lei”. Drogurile erau destinate aceluiaşi coleg al femeii, T. Daniela Andrea fiind cea care i le-a predat, în aceeaşi zi, contra sumei de 60 de lei.

Droguri din maşina Poliţiei

Canabisul fusese procurat de poliţist de la un alt amic de-al său, Ş. Marcel Iacob, şi el inculpat în dosar, care le lua cu 25 de lei şi le vindea cu 50 de lei. Bărbatul a refuzat să facă declaraţii în timpul anchetei, însă procurorii susţin în actul de acuzare că „vinovăţia acestuia reiese din declaraţia inculpatului P. Cristian Giani, coroborată cu rezultatul mandatelor de supraveghere tehnică, materializate în procesele verbale de redare”, spun anchetatorii.

Tot de la Ş. Marcel Iacob a luat canabis poliţistul şi pentru următoarele comenzi făcute de T. Daniela Andrea pe 13 aprilie şi 19 aprilie. Prima era pentru canabis sub formă de ţigări sau materie vegetală pentru C.D., o colegă de serviciu a femeii care voia drogurile „ca să experimenteze”. Pictoriţa i-a adus 2 ţigări cu canabis pentru care a plătit 50 de lei. Cea de a doua comandă, de pe 19 aprilie, Tămăşan a cumpărat pentru ea.

„Tranzacţia a avut loc într-o parcare, unde inculpatul s-a deplasat cu maşina de serviciu”, spun anchetatorii.

Droguri fără vârstă

Printre clienţii poliţistului s-a numărat şi o adolescentă de 16 ani. „Potrivit relatărilor minorei, drogurile erau împachetate într-o pungă simplă, transparentă şi aveau dimensiunea unei mingi de ping-pong. Inculpatul i-a solicitat bani, aceasta oferindu-i suma de 100 de lei, astfel că a cumpărat drogurile. Şi de data aceasta a fost vorba de muguri de canabis”, se mai spune în rechizitoriu, arătându-se că fata a mai cumpărat încă în două rânduri droguri de la poliţist, de fiecare dată plătindu-i câte 100 lei pentru marfa primită.

De unde proveneau drogurile?

Poliţistul a declarat că fuseseră „dintr-o plantă pe care a cultivat-o în cursul anului 2016 în grădina de la domiciliul său”. Anchetatorii susţin că depoziţia lui P. nu era sinceră în totalitate căci în convorbirile purtate cu minora acesta îi aduce la cunoştinţă că a reuşit să facă rost cu greu, comunicându-i într-una din discuţii că „va primi 7 la 400 de lei”.

Casa „plăcerilor”

P. Rolland, zic anchetatorii, a asigurat o locaţie pentru ca cei interesaţi să poată „experimenta consumul de droguri”, închiriind împreună cu Ş. Marcel Iacob o casă unde acesta din urmă a adus substanţele interzise solicitate de către Cristi P. şi P. De altfel la percheziţia efectuată la această locaţie, pe lângă canabis s-a găsit şi un dispozitiv de mărunţit şi un cântar electronic pe care s-a pus în evidenţă THC, acest fapt demonstrând activităţile de trafic de droguri ale grupării.

În locuinţa cu pricina, în perioada februarie-iunie 2017, gruparea a organizat numeroase petreceri, punând la dispoziţia celor prezenţi canabis, printre invitaţii permanenţi numărându-se şi poliţistul, clienta de 16 ani a acesteia dar şi alte fete cărora li se promiteau „laci” şi „gyuri”, numele de cod folosit pentru ţigările cu canabis.

„Conform declaraţiei suspectei, la acea locaţie a fost de aproximativ 10 ori, ocazii în care asculta muzică, juca cărţi, consumau droguri. Canabisul a fost oferit minorei de către inculpaţi”, au scris anchetatorii. Din discuţiile telefonice purtate de către inculpaţii P. Rolland şi Ş. Marcel Iacob cu suspectele T. D.A. şi C. D. reiese faptul că în repetate rânduri aceştia le-au invitat la această locaţie, promiţându-le că le vor oferi „laci” şi „gyuri”, aceşti termeni fiind folosiţi conspirativ, însă înţelesul real este de droguri de risc.

În arest

Afacerile lui polițistului P. şi amicii săi au continuat până pe 14 iunie anul trecut, când poliţiştii şi procurorii Antidrog au descins la locuinţele lor, pentru percheziţii, găsind diverse cantităţi de canabis şi ustensile pentru realizarea ţigărilor cu canabis, atât la domiciliile lor cât şi la locuinţa închiriată. Acţiunea a fost organizată de procurorii DIICOT Oradea – Biroul Teritorial Satu Mare, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, ai structurilor de combaterea crimei organizate din Sălaj şi Maramureş, precum şi jandarmi şi poliţişti de frontieră şi s-a finalizat cu reţinerea a 11 persoane, între care s-a numărat şi poliţistul sătmărean.

Dacă faţă de celelalte persoane s-au dispus ulterior măsuri preventive mai blânde, Cristi P. a arestat preventiv măsură care a fost menţinută până în acest an, când procurorii au decist trimitera în judecată a grupării iar instanţa a decis să-l plaseze pe poliţist în arest la domiciliu. Procesul a ajuns în fază publică abia luna trecută, când judecătorul de Cameră preliminară a Tribunalului Satu Mare a stabilit că rechizitoriul întocmit în caz de procurori şi probele strânse sunt legale, dispunând începerea procesului. Următorul termen de judecată al dosarului a fost stabilit pentru data de 19 decembrie.

SURSA: adevarul.ro

Fii primul care comentează! despre "Povestea polițistului sătmărean care ar fi vândut droguri, inclusiv în mașina Poliției"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre DIICOT
FOTOGALERIE. Cum se cultivă cannabis-ul în apartament. Caz descoperit de DIICOT

Închide