Povestea sătmărencei tâlhărite cu un cuțit în fața Poliției. Amenințată cu moartea

FOTO: Arhivă

Sătmăreancă, C. A.M., în vârstă de 40 de ani, a avut neșansa de a-l cunoaște pe sătmăreanul P. Daniel, un recidivist periculos. Acesta a făcut o pasiune bolnavă pentru femeie, scriindu-i în mod repetat mesaje de amenințare cu moartea după ce a fost refuzat, potrivit informațiilor PresaSM.

Mai mult, femeia a primit chiar și poze cu un cutter, cu mesajul că o va desfigura. Și ca meniul să fie complet, în data de 24 septembrie, victima a fost urmărită de agresor în timp ce se plimba prin oraș, după care a fost amenințată și agresată fizic, trântind-o la pământ. Norocul a făcut ca în apropiere să se afle o cunoștință a femeii, care a intervenit salvator.

A doua zi, în 25 septembrie, în jurul orei 15.00, sătmăreanca s-a dus la Poliția Municipiului Satu Mare pentru a depune plângere. Agresorul a fost chemat și el pentru declarații, iar când femeia a ieșit din sediul Poliției Satu Mare, pe strada Mircea cel Bătrân, pentru a merge la Inspectoratul Județean de Poliție, situat pe strada Mihai Viteazul, individul a sărit asupra ei cu un cuțit. Ocazie cu care a amenințat-o din nou cu moartea.

Apoi i-a sustras telefonul mobil, pentru a șterge pozele și mesajele amenințătoare pe care i le-a trimis victimei. După ce a reușit, individul a fugit la un bar din Cartierul Micro 16, dar a fost identificat și încătușat de polițiști.

Pentru că se manifesta extrem de violent, polițiștii l-au dus la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean Satu Mare, unde l-au internat temporar.

Potrivit informațiilor PresaSM, sătmăreanca a cerut un ordin de protecție din partea Judecătoriei Satu Mare. Cererea sa se discută astăzi și, cel mai probabil, va fi acceptată de către magistrați.

Fii primul care comentează! despre "Povestea sătmărencei tâlhărite cu un cuțit în fața Poliției. Amenințată cu moartea"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre agresiune, Inspectoratul de Poliție Județean
Sătmărean violent, săltat cu mascații în PTF Petea. A încercat să fugă

Închide