Primul deces de difterie în 30 de ani: un copil. În județ se fac vaccinări la sute de copii

Un copil de opt ani din Grecia, cel mai probabil nevaccinat, este prima victimă a epidemiei de difterie înregistrată de Uniunea Europeană, la 30 de ani de când boala a fost declarată eradicată în țările membre. Ucraina are declarate mai multe focare, iar DSP Satu Mare a informat la începutul lunii că a început campanii de vaccinare în zonele expuse riscului. 

Copilul a ajuns în stare gravă la spital, iar medicii nu au mai putut să îi salveze viața. Ziarele din Grecia titrează că cel mai probabil copilul nu fusese vaccinat.

Este primul caz de deces în rândul copiilor în cei 30 de ani de când boala a fost considerată eradicată în țările membre ale Uniunii. Un raport despre Sănătate urmează să fie emis de autorități, iar în acest an, Uniunea Europeană va pune accent pe combaterea campaniilor împotriva vaccinării și creșterea gradului de vaccinare.

Medicii de familie din România au făcut deja de la mijlocul lunii în curs un apel către Ministerul Sănătății și au promis că se vor implica activ în campanie de vaccinare împotriva difteriei.

Apelul a venit în contextul în care în Ucraina a raportat mai multe focare de difterie. Apeluri către populație au fost lansate atât de ministerul Sănătății, cât și de ministerul de Externe.

Unul dintre focare este aproape de Satu Mare, iar colegii din Ucraina au solicitat sprijinul Spitalului Județean pentru a primi ser antidifteric. Medicii sătmărenii nu i-au putut ajuta, având în vedere că boala a fost eradicată în România în anii ’80.

Direcția de Sănătate Publică Satu Mare a precizat că a pornit campania de vaccinare, în special în zonele de risc și în comunitățile care înregistrează întârzieri în aplicarea schemei de vaccinare. DSP a solicitat nu doar sprijinul medicilor de familie, ci și pe cel al edililor, astfel încât să ajungă la cât mai multe comunități.

Fii primul care comentează! despre "Primul deces de difterie în 30 de ani: un copil. În județ se fac vaccinări la sute de copii"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre difterie
Medicii de familie trag un semnal de alarmă: Difteria a devenit o ameninţare pentru România

Închide