Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare au realizat, în această săptămână 91 acțiuni de control. Verificările au vizat unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering depozite alimentare, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, unități alimentație publică, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, chioșcuri școlare, magazine alimentare și de legume fructe, piețe agroalimentare.
Potrivit celor de la DSVSA Satu Mare, în urma controalelor au fost aplicate două amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.400 lei. Ambele amenzi au vizat producători particulari de lactate din Negrești-Oaș.
Conform sursei citate, fiecare producător a primit o amendă de 1.200 de lei în urma verificărilor făcute în piața agroalimentară din Negrești-Oaș. Amenzile au fost date pentru manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.