PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›Protest și petiție anti-IȘJ la unul dintre cele mai importante licee din Satu Mare

Protest și petiție anti-IȘJ la unul dintre cele mai importante licee din Satu Mare

By PresaSM
februarie 3, 2021
1296
0

Membrii Sindicatului Liber din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” protestează față de situația de la Colegiul Național ”Ioan Slavici”, acolo unde Inspectoratul Școlar Județean a bulversat planul de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022.

Potrivit protestatarilor, cei de la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare au decis să aloce Colegiului Național ”Ioan Slavici” doar 26 de locuri pentru profilul matematică-informatică, în locul celor 52 propuse de Consiliul de Administrație al Colegiului, ceea ce înseamnă că Inspectoratul Școlar Județean a tăiat una din cele două clase de matematică-informatică ale CNIS.

”Solicităm revenirea asupra hotărârii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare care stipulează reducerea de la 6 la 5 a numărului de clase a IX-a ale Colegiului Naţional „Ioan Slavici” pentru anul şcolar 2021-2022, clasa la care s-a renunţat fiind cu profilul matematică-informatică. Considerăm că decizia nu este justificată, că nu se fundamentează pe criterii de performanță, că nu are în vedere realitatea pieței muncii şi că toate cele 6 clase propuse de Consiliul de Administraţie al Colegiului trebuie oferite absolvenţilor de clasa a VIII-a din județul Satu Mare”, spun sindicaliștii.


Dacă doriți să semnați petiția, o puteți face –> CLICK AICI


Vă prezentăm textul complet al petiției:

”Opţiunile elevilor de clasa a VIII-a din județ privind anul şcolar 2021-2022 plasează Colegiul Naţional „Ioan Slavici” pe primul loc, acesta fiind ales de un număr aproape dublu de elevi faţă de colegiul situat pe poziţia a doua şi la o distanţă de 7,7% faţă de al treilea clasat (ne referim la colegiile naţionale cu predare în limba română care oferă specializări similare), preferinţa pentru colegiul nostru manifestându-se încă de la primul sondaj realizat de CJRAE în anul 2010. Un număr de 68 de elevi şi-au exprimat dorinţa de a studia în cele două clase cu profilul matematică-informatică (pe 52 de locuri).

Mediile de admitere în clasele cu profil matematică-informatică la Colegiul Național „Ioan Slavici” sunt extrem de relevante pentru a ilustra faptul că ambele clase trebuie păstrate, fiind dorite de elevi buni și foarte buni. Ultima medie de admitere în clasa de matematică-informatică intensiv informatică a fost: 8,53 (în 2018), 8,65 (în 2019) și 9,21 (în 2020), iar ultima medie de admitere în clasa de matematică-informatică bilingv engleză a fost: 8,12 (în 2018), 8,62 (în 2019) și 9 (în 2020). Pentru majoritatea absolvenților de gimnaziu repartizați la colegiul nostru, CNIS a fost prima opțiune.

Calitatea actului educaţional desfăşurat este una foarte ridicată. În anul şcolar 2018-2019 promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a fost de 100% după sesiunea de toamnă, iar în 2019-2020 de 97,24% după prima sesiune (cea mai mare din judeţ). În anul 2020 Colegiul Naţional „Ioan Slavici” a urcat pe locul 103 în clasamentul naţional al liceelor (întocmit de www.admitereliceu.ro), situându-se pe locul I la nivel judeţean.

La Evaluarea Naţională din anul şcolar 2019-2020, 4 din cele 7 medii de 10 obţinute în judeţul Satu Mare le-au aparţinut unor elevi ai CNIS. Scăderea numărului maxim de elevi dintr-o clasă la 26 pentru clasele cu profil teoretic atrage după sine necesitatea reducerii numărului total de clase la nivel judeţean cu 8 (în loc de 17, cât fusese calculat iniţial), în contextul în care în anul 2021 vor fi 2352 de absolvenți de clasa a VIII-a.

Aşadar, în condițiile în care 68 de elevi din județ și-au exprimat opțiunea de a studia la profilul matematică-informatică la colegiul nostru, pe 52 locuri aferente celor 2 clase, reducerea uneia dintre clase nu este nicidecum justificată.

Cererea de competențe în domeniul digital continuă să crească într-un ritm alert atât pe plan național, cât și pe plan european. Industria de software din România se menține în topul industriilor cheie pentru economia țării, ponderea întregului sector IT&C în produsul intern brut fiind de 6,1% în 2019 și 7,1% în prima jumătate a lui 2020.

În România, numărul de angajați din industria de software a crescut cu 43,3% în ultimii 5 ani. Astfel, considerăm inoportună și complet nejustificată privarea absolvenților de clasa a VIII-a din județ de posibilitatea de a studia și de a se îndrepta spre o carieră în cel mai căutat domeniu profesional din acest moment”.









TagsColegiul Național Ioan SlaviciInspectoratul Școlar Județean
Previous Article

FOTO/VIDEO. Sătmăreanca Natalia Iocsak, campioana României la ...

Next Article

FOTO. Accident dubios. BMW la zeci de ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    VIDEO. Dosar penal după bătaia de la liceul din Negrești-Oaș. Nici profesoara nu i-a putut opri pe elevi

    septembrie 20, 2023
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    FOTO. Diana Veress, singura elevă de zece la Bacalaureat, în județul Satu Mare

    iulie 9, 2021
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Alertă la o școală din județul Satu Mare. Un elev a amenințat cu cuțitul profesorii și alți elevi

    ianuarie 9, 2025
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Vești bune! Sunt permise festivitățile de absolvire a claselor VIII și XII cu invitați, în Satu Mare!

    mai 17, 2021
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    FOTO/VIDEO. Colegii și-au luat rămas bun de la Tatiana (15 ani). Dumnezeu să o odihnească în pace!

    februarie 17, 2022
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    FOTO/VIDEO. Fenomen periculos pe TikTok, face victime în Satu Mare. Elevă rănită, dusă la Urgență

    decembrie 4, 2024
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    FOTO&VIDEO. Povestea bărbatului găsit înecat în Someș. A vrut să se mai sinucidă

  • Locale

    FOTO/VIDEO. Aglomerație la Burdea. Circulație bară la bară, pe rute ocolitoare

  • Locale

    FOTO. Scandal în miez de noapte pe malul Someșului. Poliția a intrat în alertă



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații