PSD Satu Mare, la startul campaniei. Promisiuni ONORATE și noi angajamente


Conducerea Organizației Județene Satu Mare a PSD, prin președintele Aurelia Fedorca, și candidații pentru alegerile parlamentare au susținut AZI, 11.11.2016, o conferință de presă.

Președintele Aurelia Fedorca a precizat că PSD va face o campanie pozitivă, fără etrnele dispute.

”Ne aflăm la începutul unei campanii electorale care se anunță grea, dar pe care o dorim să fie una constructivă. Echipa de candidați PSD va aborda această campanie electorală într-o manieră pozitivă și nu vom intra în dispute cu adversarii noștri politici. Intenția noastră este să ajungem cu programul de guvernare cu care PSD vine în fața românilor în fiecare casă, să le explicăm oamenilor ce vrem să facem pentru ei și cum vedem dezvoltarea țării în viitor”, a spus Fedorca.

Candidatul pentru Camera Deputaților, Ioana Bran, a declarat că luni a fost lansat la București programul PSD pentru tineri, angajându-se în fața tinerilor să lupte astfel încât dezideratul generației tinere să devină realitate.

”Posibilitatea contractării unui credit garantat de stat în proporţie de 80%, în valoare de 40.000 de lei (pentru cursuri, chirii, achitarea unui avans pentru achiziţionarea unei locuinţe), a cărui dobândă va fi subvenţionată integral de stat. Eliminarea impozitului pe venit pentru tinerii cu salarii medii sub 2.000 de lei pe lună și scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru tinerii cu salarii de peste 2.000 de lei. Eliminarea impozitului pe venit pentru tinerii care au un PFA şi care înregistrează venituri independente nete anuale mai mici de 24.000 de lei. Eliminarea obligaţiei de achitare a CAS-ului şi CASS-ului pentru tinerii care desfășoară activităţi independente”, sunt câteva din proiectele enumerate de Ioana Bran.

Candidatul pentru Camera Deputaților, Octavian Petric, le-a transmis sătmărenilor că este persoana care în ultimii patru ani în care a ocupat postul de deputat și-a onorat cele patru angajamente asumate.

”Vreau să vă spun că personal vin în fața sătmărenilor cu fruntea sus, la încheierea celor patru ani de mandat. În urmă cu patru ani am promis că voi lupta pentru patru proiecte importante pentru județul Satu Mare, pe care le-am realizat cu succes. Sediul Primăriei Tășnad – construit. DN 19 Livada – Negrești-Oaș – reabilitat. Am spus că avem nevoie de al treilea pod și am făcut demersuri pentru alocarea sumelor necesare – acum licitația pentru proiectul tehnic al celui de-al treilea pod a fost adjudecată. Pentru centura municipiului Satu Mare am depus amendamente și s-au alocat 20 milioane de lei, există finanțare dar, din păcate, autoritățile locale nu găsesc soluții pentru exproprieri”, a spus Octavian Petric.

Octavian Petric a vorbit și despre actul normativ aprobat, care ar trebui să aducă creșteri salariale pentru medici și profesori.

”România are cea mai mare creştere economică din U.E., ca urmare a măsurilor luate în guvernarea PSD. Este normal ca această creştere economică să se simtă în buzunarul românilor. PSD va susţine această lege şi, dacă românii ne dau încrederea lor, o vom pune în aplicare la guvernare. Contestaţiile la Curta Constituţională ale Guvernului şi ale PNL sunt un atac împotriva clasei de mijloc”, a mai spus Petric.

Candidatul pentru Senatul României, Gabriel Leș, a precizat că va lupta pentru o lege unitară de salarizare în sistemul public.

”Pentru că s-a vorbit mult despre salariile din educație și sănătate în aceste zile, vreau să precizez că PSD are cuprins în programul de guvernare și majorarea salariilor bugetarilor cu 50% și că susținem legea salarizării unitare. A existat o lege negociată anul trecut de Guvernul Ponta, agreate de sindicate, dar nu a mai fost aplicată. De asemenea, în programul de guvernare am prevăzut o creștere a salariului minim și o creștere a punctului de pensie. (PSD propune prin programul de guvernare creșterea salariului minim la 1400 lei în 2017 și până la 1750 lei în 2020, concomitent cu creșterea salariului mediu la 3100 în 2017 și la 3.950 în 2020. Creșterea punctului de pensie la 1000 lei în 2017 ajungând la 1400 lei în 2020.) Nu vreau să se creadă că ne luptăm doar pentru personalul din educație și sănătate”, a declarat Leș.



Fii primul care comentează! despre "PSD Satu Mare, la startul campaniei. Promisiuni ONORATE și noi angajamente"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre alegeri parlamentare 2016, Aurelia Fedorca
PNL Satu Mare: Dacian Cioloș este candidatul PNL pentru prim-ministru

Închide