Reformă în Poliție: Secretomanie și heirupism, acuză sindicatele

Poliția și Jandarmeria vor intra în reorganizare în această săptămână. Anunțul a fost făcut de ministrul Marcel Vela, care a precizat că până marți toate structurile MAI trebuie să transmită la nivel central propunerile. Vela a spus că își dorește un minister mai eficient și mai aproape de cetățeni. Nu toată lumea e mulțumită de intervenția ministrului, iar sindicatele au reacționat în consecință. Sindicatul Europol nu crede în demersul minsitrul și denunță “secretomania”, dar și timpul scurt de consultare, 2 zile.  

Ministrul a spus că actuala structură, bazată pe reforma din 1968, nu este una eficientă așa că, până marți, sunt așteptate la nivel central propunerile pentru reorganizare.

Marcel Vela a anunțat că vor fi schimbări în Poliție și Jandarmerie încă de când a preluat mandatul, argumentând că populația are tot mai puțină încredere în structurile MAI.

Luni, ministrul a precizat că Jandarmeria a acceptat o reformă după modelul Poliției de Frontieră. Astfel, dispar cele 40 de inspectorate județene, iar în locul lor, Jandarmeria va fi organizată în cinci inspectorate regionale.

Vela a spus că urmează reduceri de posturi bine plătite, iar banii vor putea fi utilizați pentru dotarea polițiștilor și pentru modernizare. Ministrul a precizat și că vrea mai mulți polițiști pe stradă și mai puțini în birouri.

Vela a motivat necesitatea reorganizării și prin prisma relațiilor de putere care au apărut între liderii politici și șefii instituțiilor MAI.

Reformă, în două zile

Sindicatul Europol a reacționat prompt. Reprezentanții polițiștilor spun că este nevoie de reforme structurale, dar nu cred în reușita modernizării instituțiilor după doar două zile de consultări.

Structurile din teritoriu au fost informate abia vineri după-masa că vor avea termen până marți pentru a discuta cu subalternii și a veni cu propuneri pentru ceea ce se dorește a fi cea mai mare reorganizare a MAI.

“După 2 luni de mandat, după vorbe așezate frumos și apariții care să „placă” publicului larg, ministrul Vela a decis că vrea reorganizarea Poliției Române”, spun cei de la Europol. “Halal reformă dacă cineva crede că 2 zile de discuții sterile între șefii structurilor vor putea genera un rezultat care să se plieze pe nevoile existente”, spun sindicatele.

Reprezentanții polițiștilor mai spun și că e inutilă discuția despre o reformă atâta timp cât lipsesc resursele.

“Dincolo de această intenție de reformare, noi ne confruntăm în continuare cu imposibilitatea asigurării unui nivel minim de funcționalitate al serviciului polițienesc. Aici vorbim despre unități de poliție care nu au polițiști planificați în serviciu pe toată durata celor 24 de ore, 7 zile din 7, vorbim despre disproporții imense cu privire la volumul mare de dosare penale aflate în lucru la structuri care au 2-3 polițiști, sau de situații în care se pune lacătul pe ușa postului de poliție la sfârșitul de săptămână”, mai spun reprezentanții polițiștilor.

Sindicatul Europol mai acuză conducerea MAI și de secretomanie, reforma și ce noutăți urmează să aducă nu au fost discutate cu structurile care vor fi reformate și nici cu sindicatele.

Unde se grăbește ministrul Vela?

Potrivit celor de la Europol, Marcel Vela vrea să prezinte planul de reorganizare în ședința CSAT care va avea loc pe 15 ianuarie.

“Nu vrem să invocăm laitmotivul guvernării precedente, „noaptea ca hoții”, dar se pare că și actualul Guvern procedează în stilul pe care ei l-au blamat atât de mult când se aflau în opoziție. În măsura în care vom intra în posesia unor informații relevante și confirmate, vom reveni cu amănunte despre marea re(dez)organizare”, spun polițiștii.

2 Comments on "Reformă în Poliție: Secretomanie și heirupism, acuză sindicatele"

  1. Domnule ministru, reduceti din aparatele centrale ale MAI, IGPR și IGJR. Se calcă pe picioare sefimea la centru si generează doar birocrație și supraîncărcari de sarcini, nejustificate, pentru cei dn teritoriu. Nu au nicio eficienta. Întăriți teritoriul cu efective pentru a creste gradul de siguranță a populației.

    View Comment
  2. Controale…Controale peste tot (întrebați oameni din stradă,despre ce trebuie facut) Abuzuri peste tot.Nepotisme,interese propri ale ofiterilor.Creati un birou pentru reclamații din interiorul jandarmeriei.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Ministerul Afacerilor Interne
Ministrul MAI vrea polițiști zâmbăreți. Roagă Rutieră să nu se mai ascundă

Închide