Restricții la Spitalul TBC. Medicii fac recomandări pentru prevenire gripei

Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie anunță restricții în ceea ce privește programul de vizită. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii semnificative a cazurilor de infecții respiratorii.

Gripa impune restricții la Spitalul TBC. Astfel, programul de vizită al bolnavilor la nivelul unității (secțiile Satu Mare și Bixad) a fost restricționat la un interval de 3 ore (între 15:00-18:00), cu limitarea accesului la un singur apar’inător, într-un interval de timp.

“De asemenea, s-au instituit condiții riguroase pentru asigurarea protecției pacientului prin obligativitatea echipamentului de protecție, halat și mască pentru vizitatori cât și pentru pacienții care se adresează Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare,” se arată într-un comunicat de presă al unității medicale.

La nivelul unității sanitare se derulează triajul epidemiologic al personalului sanitar.


Citește și:

La un pas de o nouă epidemie de gripă. Numărul deceselor, în creștere

Spitalul Județean, restricții din cauza gripei. Cum sunt afectați pacienții și aparținătorii

FOTOPLAN. Proiect pentru un mare spital privat, la periferia Sătmarului


Medicii de la TBC au și o serie de recomandări pentru sătmăreni, în contextul în care a crescut numărul de cazuri de gripă.

Recomandări pentru prevenirea gripei și a altor viroze respiratorii

Gripa este o viroză respiratorie foarte molipsitoare. La fel ca și virozele respiratorii banale, se manifestă prin simptome respiratorii ( de ex. curgerea nasului), dar în primul rând se caracterizează prin febră, dureri de cap, dureri musculare, stare alterată. Poate evolua spre forme deosebit de grave, cu insuficiență respiratorie, iar complicațiile gripei (suprainfecție bacteriană, pneumonie etc.) sunt foarte periculoase.

Fiind vorba de o boală răspândită pe cale respiratorie, virusul gripal trece de la persoana infectată la altă persoană prin acele particule mici de lichid ce ajung în aer când cineva face o respirație, exhalare mai amplă. De aceea vă recomandăm să acoperiți gura și nasul cu batistă de hârtie când strănutați, tușiți, căscați. Spălați-vă des pe mâini. Aerisiți frecvent în încăperi, atât acasă cât și la serviciu. Puteți folosi mască, mai ales într-un loc de muncă unde aveți relații cu publicul. Încercați să evitați aglomerația, transportul în comun, sălile de spectacole, magazinele. Pentru întărirea rezistenței organismului consumați multe fructe și legume crude. Puteți să luați vitamine, mai ales vitamina C.

Dacă aveți simptome respiratorii prezentați-vă la medicul de familie pentru consult. Mai bine stați acasă decât să riscați să îmbolnăviți o colectivitate întreagă. Nu trimiteți copiii bolnavi la școală, să nu transmită infecția mai departe la colegi.

Fii primul care comentează! despre "Restricții la Spitalul TBC. Medicii fac recomandări pentru prevenire gripei"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre gripă
DEZASTRU. Gripa face a treia victimă la Spital. Un alt sătmărean a murit

Închide