Revelion la teatru. Biletele pentru spectacolul festiv, puse în vânzare

Și în acest an, iubitorii artei dramatice sunt așteptați la Teatrul de Nord, de Revelion. Trupa Harag György continuă seria spectacolelor festive, iar în acest an, actorii vor aduce în fața publicului comedia lui Ray Cooney, “Bani din cer”.

Începând de astăzi au fost puse în vânzare biletele pentru spectacolul de Anul Nou al trupei Harag György. Acestea se pot achiziționa la agenția teatrală de pe strada Horea, de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00, sâmbătă între orele 10.00 și 13.00

An de an, spectacolele de revelion ale Trupei Harag György se bucură de o mare popularitate, iar artiștii se așteaptă ca și în acest an sătmărenii să petreacă alături de ei ultimele ore din 2019. Propunerea cu care au venit cei de la Harag György  în acest an este  o comedie a lui Ray Cooney, cu trei reprezentații programate la sfârșitul lunii decembrie, anume pe 29, 30 și 31 decembrie.

“Spectacolul prezintă povestea lui Henry Perkins care, grăbindu-se acasă de la serviciu pentru a-și serba ziua de naștere, și își surprinde soția cu o geantă plină de bani. Aflăm că luase din greșeală servieta unui străin, o servietă identică cu a lui, și că banii provin, probabil, din afaceri necurate. Henry hotărăște să păstreze banii căci, cu ajutorul lor, și-ar putea materializa visele, însă se trezește în mijlocul unui val de minciuni și neînțelegeri, iar, pe deasupra, apare în peisaj nu doar poliția, dar și mafia, prieteni și funcționari lacomi”, se arată în descrierierea piesei de teatru.

Din distribuție vor face parte: Nagy Csongor Zsolt, Rappert-Vencz Stella, Péter Attila Zsolt, Keresztes Ágnes, Nagy Orbán, Rappert-Vencz Gábor, Bodea Tibor și Orbán Zsolt, regia: Lendvai Zoltán.

Toți cei interesați pot vedea spectacolul pe data de 29 și 30 decembrie începând cu ora 19.00, iar pe 31 decembrie începând cu ora 18.00. Toate reprezentațiile sunt titrate în limba română.

1 Comment on "Revelion la teatru. Biletele pentru spectacolul festiv, puse în vânzare"

  1. Ma bucur ca trupa Harag György va sustine si anul acesta un spectacol.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Revelion
Super petrecerea de Revelion la Satu Mare, care s-a lăsat cu premii consistente

Închide