RO-ALERT în tot județul Satu Mare: Rămâneți în casă, evitați contactul cu alte persoane

Grupul de comunicare strategică a transmis un mesaj către majoritatea locuitorilor județului Satu Mare prin Sistemul RO-ALERT.

Redăm mai jos mesajul: 

”RESPECTAŢI recomandările pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus COVID-19. RĂMÂNEŢI în casă, pe cât posibil! EVITAŢI contactul direct sau apropiat cu alte persoane! MENŢINEŢI distanţa de minimum 2 m faţă de ceilalţi! NU ATINGEŢI suprafeţe pe care au pus mâna şi alte persoane! FERIŢI-VĂ de zonele aglomerate! SPĂLAŢI-VĂ pe mâini cât mai des posibil! NU VĂ ATINGEŢI cu mâinile faţa, nasul, gura sau ochii! ASIGURAŢI-VĂ că regulile sunt respectate si de vârstnici. Ei sunt cei mai expuşi îmbolnăvirii!”


Sistemul RO-ALERT permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență, conform prevederilor legale.

Mod de funcționare

Pentru a difuza un mesaj de avertizare populației, operatorul Sistemului RO-ALERT are la dispoziție o hartă digitală pe care poate selecta/desena zona în care trebuie transmisă avertizarea.

Difuzarea mesajului de avertizare

Conținutul mesajului de avertizare și informațiile legate de zona în care acesta trebuie difuzate sunt transportate prin legături private de interconectare a Sistemului RO-ALERT cu rețelele operatorilor de telefonie mobilă.

Tehnologia Cell Broadcast, pe care se bazează Sistemul RO-ALERT, permite ca antenele de comunicații mobile din zona selectată să difuzeze mesajul de avertizare tuturor telefoanelor mobile care funcționează în aria de acoperire a acestora. Numele și numărul de telefon ale utilizatorilor telefoanelor mobile nu sunt necesare, așadar rămân necunoscute.

Alte informații referitoare la avertizarea unei situații de urgență difuzate rețelelor de comunicații mobile includ valabilitatea mesajelor și numărul de redifuzari. Un telefon mobil care a recepționat un mesaj de avertizare nu va mai primi repetări ale aceluiași mesaj.

Recepționarea mesajului de avertizare

Telefoanele mobile, compatibile cu tehnologia Cell Broadcast și funcționale în zona de acoperire a antenelor care difuzeaza alerta, vor afișa conținutul mesajului de avertizare în mod automat.

Modul de afișare a mesajului și sunetul notificării de primire a avertizării poate varia în funcție de tipul telefonului.

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există semnal GSM 2G/3G/4G. Nu este necesară instalarea de aplicații pe telefoanele mobile. Nu contează dacă aveți servicii de tip abonament sau prepay și nu se percep costuri sau taxe pentru recepționarea mesajelor RO-ALERT. În situația în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte.

Nu este nevoie să aveți telefoane de tip smartphone pentru a recepționa mesajele de tip RO-ALERT. Informații referitoare la compatibilitatea telefoanelor mobile cu Sistemul RO-ALERT sunt disponibile în secțiunea Configurare telefon.

2 Comments on "RO-ALERT în tot județul Satu Mare: Rămâneți în casă, evitați contactul cu alte persoane"

  1. Să se trimită acest mesaj din minut în minut șefilor bătuți în cap care nu dau voie angajaților să muncească de acasă, deși felul muncii le permite! Acești șefi pot fi acuzați ca facilitează răspândirea virusului!

    View Comment
  2. Are dreptate ,cei care au asa un servici ,care il.pot face si de acasa ,ar trebui sa le permita sa poata lucra de acasa ! Dar aceia sunt cei care lucreaza pe calculator!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Citește articolul precedent:
Medic, la vamă: ”Nu luptăm doar cu COVID19, ci și cu nesimțirea unora care intră în țară”

Închide