România comemorează. S-a împlinit un an de la moartea Regelui Mihai

sursa: Casa Regală a României

Se împlineşte un an de la moartea Regelui Mihai. Un parastas va fi oficiat la Curtea de Argeș, a anunțat Familia Regală. Regele Mihai a încetat din viaţă, în 5 decembrie 2017, la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia. Funeraliile naționale au avut loc pe 16 decembrie. 

Se împlinește un an de la moartea Regelui Mihai. Casa Regală a anunțat că parastasul va avea loc miercuri, de la ora 12.00, la Curtea de Argeş.

”Serviciul religios va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală şi Regală a Mănăstirii Curtea de Argeş. Ulterior va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale”, se arată în comunicatul transmis de Casa Regală.

Serviciul religios va fi urmat de o rugăciune privată la care vor participa membrii Casei Regale.

Ultimul monarh al României a murit pe 5 decembrie, la ora 13:00, la reședința sa privată din Elveția.

Funeralii naționale au fost organizate pe 16 decembrie. Cetățenii au participat în număr record la conducerea pe ultimul drum al Regelui Mihai I de România.

1 Comment on "România comemorează. S-a împlinit un an de la moartea Regelui Mihai"

  1. Autoritatile statului roman sa se sesizeze cu privire la faptul ca Drapelul Natioal al Romaniei este folosit ca fata de masa la slujbele pentru familia monarhista.Nu este folosit steagul lor regal ci Drapelul Romaniei stabilit prin constitutie.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Citește articolul precedent:
VIDEO impresionant. Cum s-a transformat terenul viran în noul mall. Imagini pe repede-nainte

Închide