RotaHack 2018! Premii de mii de euro și plimbări cu Ferrari-ul în Satu Mare

Exact acum 1 an a luat sfârșit RotaHack 2017, ediția I a primului hackathon din istoria județului Satu Mare! 24 de studenți de elită, din peste 10 județe ale țării au reușit să realizeze, în numai 48 de ore, un ghiozdan inteligent. Având în vedere feedbackul pozitiv, noi, cei de la Asociația Rotaract Club Satu Mare, am decis să organizăm și a doua ediție a concursului, dar cu un nou format! În perioada 16-18 noiembrie 2018 vom pune la bătaie, din nou, premii în valoare totală de peste 2000 euro, iar de azi vă puteți înscrie în competiție!

Spre deosebire de anul trecut, participanții vor avea de realizat o aplicație iOS sau Android pentru dispozitivele mobile, în numai 24 de ore, utilizând tehnologia AR (Augmented Reality). În acest an ne așteptăm la un număr și mai mare de participanți față de ediția anterioară, deoarece vom permite participarea oricărei persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani, așadar vor putea să concureze inclusiv elevii de liceu, însă prioritate vor avea în continuare studenții de la facultățile de profil sau cei cu experiență în domeniu. Mai mult decât atât, în acest an vom oferi posibilitatea persoanelor dornice de a se înscrie nu doar împreună cu un coleg de echipă, ci și individual. Aici puteți să găsiți detalii despre regulament. Înscrierile la concurs se pot face accesând acest formular!

Având în vedere că în acest an hackathonul e de numai 24 de ore, ne-am propus ca activitățile din prima zi să înceapă cu o mică festivitate de deschidere și să dedicăm această zi elevilor de liceu, prin diferite prezentări, care vor avea ca temă principală subiectul „Ce pot să fac dacă devin informatician?”. Ne-am propus să încheiem ziua cu un „warm-up” party, la care vor participa tinerii sătmăreni și concurenții care doresc să vină la Satu Mare cu o zi înainte de concurs. În a doua zi va începe concursul propriu-zis, iar după 24 de ore hackathonul se va încheia, alături de o festivitate de premiere. Programul complet îl vom anunța în curând.

La fel ca anul trecut, premiile au rămas în valoare totală de peste 2000 euro! Premiul Ovilex reprezintă Premiul I al RotaHack 2018 și este în valoare de 1000 euro. Premiul Zollner este în valoare de 750 euro, reprezintă Premiul II al concursului și va fi acordat de către compania ZES Zollner Electronic din Satu Mare. Premiul III este în valoare de 500 euro. De asemenea, toți câștigătorii vor fi plimbați prin Satu Mare, cu un Ferrari F12 Berlinetta, de către Ovidiu Pop, fondatorul Ovilex Software!

Pe această cale dorim să anunțăm faptul că suntem deschiși în continuare la diferite parteneriate sau colaborări cu privire la RotaHack 2018, prin urmare vă invităm să ne contactați. Mai multe detalii despre concurs găsiți pe site-ul nostru: https://www.rotahack.com sau pe paginile noastre de Facebook: https://www.facebook.com/rotahack/ și https://www.facebook.com/rotaract.satumare .

Vom reveni în curând cu și mai multe noutăți! Nu uita să te înscrii la #RotaHack2018!

Rotaract Club Satu Mare

Marian Vanca – Responsabil PR, 2018-2019

[email protected]

Fii primul care comentează! despre "RotaHack 2018! Premii de mii de euro și plimbări cu Ferrari-ul în Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre municipiul Satu Mare
Retro Parada Toamnei
FOTO/VIDEO. Bijuteriile pe patru roți au pus stăpânire pe centrul Sătmarului

Închide