Să fie lumină! Marile bulevarde trec pe sistem LED în municipiul Satu Mare

Primăria municipiului Satu Mare are în vedere în cursul anului 2020 extinderea iluminatului public, dar și trecerea pe sistem cu LED-uri pe mai multe bulevarde importante.

Mai mulți sătmăreni s-au plâns de starea iluminatului public, iar Primăria municipiului Satu Mare a prevăzut în bugetul pentru anul în curs mai multe extinderi, dar și înlocuirea sistemelor vechi cu unele mai eficiente pe marile bulevarde din Satu Mare.

Pe bulevardul Unirii, strada Ady Endre, strada Ștefan cel Mare, bulevardul Transilvania, bulevardul Cloșca și Lucian Blaga, autoritățile vor înlocui vechile sisteme cu undele pe LED-uri, mai eficiente atunci când vorbim de costuri, dar și de calitatea iluminatului public.

În ceea ce privește bulevardul Lucian Blaga, Primăria anunță și că își doresc un proiect pentru lărgirea străzii.

Tot în bugetul pentru anul în curs, autoritățile au prevăzut sumele necesare pentru extinderea iluminatului public în parcările din cartierele Carpați I, Carpați II și Micro 17.

La astea se adaugă extinderea actualului sistem și în zonele străzilor Oituz, Prahovei și Milcov.

Tot la capitolul confort urban, autoritățile locale au alocat sume mai mari pentru spațiile verzi din municipiul Satu Mare. Autoritățile vor continua campaniile de plantare a arborilor și se pregătesc pentru achiziționarea de mobilier stradal.



Fii primul care comentează! despre "Să fie lumină! Marile bulevarde trec pe sistem LED în municipiul Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre buget 2020, iluminat public, municipiul Satu Mare
Buget record pentru investiții la Satu Mare. Lista străzilor și trotuarelor care intră în reabilitare

Închide