Sătmărean prins în flagrant cu arme ilegale în mașină. Și cu ogari

FOTO: Arhivă

Un sătmărean, de 32 de ani, s-a ales cu dosar penal și este suspectat de braconaj. Bărbatul a fost oprit pentru control, iar în urma verficărilor, oamenii legii au descoperit două arme. 

Mașina în care se afla bărbatul a fost trasă pe dreapta vineri, în jurul orei 23:15, de polițiștii Secției Rurale Carei, pe DJ 195C, între localitățile Domănești și Moftinu Mic.

“În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că acesta transporta două exemplare canine din rasa ogar sau metiși de ogar, iar cu ocazia verificări autoturismului în interior pe podea între cele două scaune s-au găsit două arme neletale acționate mecanic cu arc de tip tir pentru care susnumitul nu a putut prezenta permis de port armă”, precizează polițiștii sătmăreni.



Armele în cauză au fost ridicate și predate polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Satu Mare, în vederea expertizării si stabilirii categoriei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj prin practicarea vânătorii cu ogari sau metiși de ogari și nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

SURSA: Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare



Fii primul care comentează! despre "Sătmărean prins în flagrant cu arme ilegale în mașină. Și cu ogari"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre braconaj, câini, municipiul Carei
VIDEO. Klaus Iohannis, baie de mulțime la Carei, cu multe selfie-uri

Închide