Sătmăreni lăsați fără curent electric după Codul roșu. Prefectura doarme în situații de criză

După furtuna de joi, sătmărenii din mai multe localități, dar și din cartiere ale municipiului Satu Mare, au rămas fără curent electric. Cetățenii au încercat să contacteze compania de furnizare, dar au precizat că nu li s-a răspuns la telefoane. 

Probleme în furnizarea energiei electrice au fost raportate în mai multe localități din județ, inclusiv în caritere ale municipiului Satu Mare. Locuitorii din Viile Satu Mare au raportat probleme, la fel s-ar fi întâmplat și în Mădăras, iar în cartierul Micro 14 din municipiu, unii sătmăreni ne-au trasmis și ei că încă de dimineață nu au avut curent, iar furnizarea nu a fost reluată după ora 17.

Cetățenii spun că au încercat să contacteze compania de furnizare, dar la telefoane nu a răspus nimeni. La fel au spus și cei care au încercat să raporteze, în timpul furtunii, o eventuală avarie a sistemului de distribuție, în zona Podului Golescu.

Nici autoritățile județene nu au oferit informații cu privire la situația de pe teren în urma furtunii de joi.

La fel s-a întâmplat și în această iarnă, când din cauza temperaturilor scăzute, a viscolului și a căderilor masive de ninsoare, mai mulți sătmăreni au fost lăsați fără curent electric și, deci, fără încălzire și apă potabilă.

Compania de furnizare a încercat atunci, prin intermediul comunicatelor de presă, să își informeze clienții despre situația de pe teren și despre ce măsuri au fost luate pentru remediere deficiențelor.

Nici atunci, instituțiile cu rol de intervenție și coordonare nu au oferit detalii despre situația din județ. Zeci de localități au rămas atunci fără curent electric.

Citește și:

FOTO/VIDEO. Bilanți preliminar în urma Codului roșu. Acoperișuri smulse de vânt

FOTO/VIDEO. Furtuna a făcut ravagii în toată zona de nord-vest a țării

FOTO/VIDEO. Sensul giratoriu de la Burdea, luat de vânt. Sătmărenii și-au adăpostit mașinile pe unde au putut

Fii primul care comentează! despre "Sătmăreni lăsați fără curent electric după Codul roșu. Prefectura doarme în situații de criză"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre cod roșu, energie electrică
VIDEO. Disperarea sătmărenilor, în căutarea unui loc pentru a-și salva mașinile

Închide