Satu Mare conduce topul național la boala care afectează tot globul

sursa: pixabay.com

Satu Mare conduce topul național atunci când vine vorba despre incidența rujeolei. Cel puțin așa arată datele Institutului Național de Sănătate Publică pentru 2017. Iar în timp ce acum doi ani de zile au fost raportate peste 800 de cazuri în județ, în 2016 nu a fost înregistrat niciun caz, arată analiza INSP.

Satu Mare conduce topul național la incidența rujeolei, cu peste 200 de cazuri la suta de mii de locuitori, potrivit unei analize publicate de Institutul Național de Sănătate Publică. Județul nostru este urmat de Caraș-Severi și Brașov.

“În 2017, cea mai mare rată de incidență a rujeolei s-a înregistrat în județele Satu Mare (249,3/100000) și Caraș-Severin (214,6/100 000) urmate de județele Brașov (147,1/100000), Timiș (135,9/100 000), Călărași (133,5/100 000) și Arad (123/100000),” se arată în analiza INSP.

Cei mai afectați sunt copiii de sub 1 an, asta pentru că ei sunt cei care depind de imunitatea de grup. Copiii trebuie să primească două doze de vaccin ROR, iar recomandarea este ca ele să fie făcute la 12, respectiv 15 luni.

“Cei mai afectați au fost copiii aparținând grupei de vârstă sub 1 an (848,9%000) urmată de grupa de vârstă 1-4 ani (419,6%000) și grupa de vârstă 5-9 ani (168,2%000), grupa de vârstă 10- 14 ani (75,5%000) și grupa de vârstă 15-19 ani (47,6%000),” mai arată datele din 2017.

Dar și imunitatea de grup este în scădere, arată analiza autorităților. În 2017, acoperirea vaccinării era de 87% la doza I și a ajuns la 74,7% pentru a doua doză. Asta plecând de la datele din anul precedent care arătau o acoperire a vaccinării de peste 90%.

Satu Mare nu a raportat niciun caz de rujeolă în 2016

Creșterea alarmantă a numărului de cazuri a dus la declanșarea epidemiei, iar pentru limitarea extinderii a fost organizată o campanie suplimentară de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani.

Satu Mare s-a situat și printre puținele județe care în 2016 nu a raportat niciun caz de rujeolă la nivel central, alături de Vrancea, Teleorman, Tulcea, Galați, Covasna și Argeș. Dar în 2017, numărul îmbolnăvirilor raportate a ajuns la 839.

Semnale de alarmă, trase de marile organizații mondiale

De la Organizația Mondială a Sănătății, la UNICEF și ONG-urile care luptă pentru drepturile pacienților și copiilor, toți au început încă din 2016 să tragă semnale de alarmă cu privire la scăderea ratei de vaccinare.

La începutul lunii martie, UNICEF atrăgea din nou atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă noile epidemii de rujeolă, o boală pe care specialiștii credeau că este în curs de eradicare.

“UNICEF a avertizat astăzi că, la nivel global, numărul cazurilor de rujeolă este într-o creștere alarmantă. Cazurile de rujeolă în zece țări reprezintă mai mult de 74% din creșterea totală, fiind afectate și câteva alte țări care anterior nu au înregistrat cazuri de rujeolă. La nivel global, 98 de țări au raportat mai multe cazuri de rujeolă în 2018 comparativ cu 2017, erodând progresele înregistrate împotriva acestei boli prevenibile, dar care poate fi fatală,” se arăta în apelul lansat de cei de la UNICEF.

Iar pe locul întâi la țările care au înregistrat cele mai mari creșteri ale cazurilor de rujeolă în perioada 2017-2018 este Ucraina.

“Numai în Ucraina în 2018 au fost 35,120 cazuri de rujeolă. Încă 24.042 de persoane au fost infectate doar în primele două luni ale anului 2019,” anunțau cei de la UNICEF.

Rujeola este foarte contagioasă, mai contagioasă decât Ebola, tuberculoza sau gripa. Virusul poate fi contactat de către cineva în decurs de mai puțin de două ore după contactul cu o persoană infectată. Virusul se răspândește prin aer și infectează căile respiratorii, iar boala  poate fi fatală pentru copii subnutriți sau copii prea mici pentru a fi vaccinați. După infectare, nu există un tratament specific pentru rujeolă

1 Comment on "Satu Mare conduce topul național la boala care afectează tot globul"

  1. Din cate stiu eu la sm se da doar unul la 12 luni cel putin noi asa am luat asa ni sa zis asta e ultimul pina la 5 ani

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre judetul satu mare, Rujeola
Gestul de mare omenie al unui artist sătmărean. Aparatură medicală pentru Spitalul Județean

Închide