Satu Mare, sub Cod portocaliu de furtuni și vijelii. Când expiră avertizarea meteo

Administrația Națională de Meteorologie a reactualizat avertizările de vreme rea. Astfel, începând cu ora 10, întreg județul Satu Mare a intrat sub Cod portocaliu din cauza instabilității atmosferice. 

În intervalul 19 iulie, ora 10:00 – 19 iulie, ora 21:00, din cauza cantităților de apă însemnate, a instabilității atmosferice accentuate, întreaga zonă de vest a țării, inclusiv județul Satu Mare, va fi sub avertizare Cod portocaliu.

“În Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei, local în nordul Munteniei și în vestul Moldovei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și grindină. Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp”, se arată în avertizarea transmisă de ANM.

După expirarea Codului portocaliu, județul va rămâne sub Cod galben, tot din cauza instabilității atmosferice.

“În intervalul 19 iulie, ora 21:00 – 20 iulie, ora 10:00, în Transilvania, Maramureș, Muntenia, vestul Moldovei și nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp”, atenționează cei de la ANM.

Meteorologii avertizează că mesajele de atenționare vor fi actualizate în funcție de evoluția vremii.

Și hidrologii au emis mai multe atenționări pentru cursurile de apă din vestul țării din cauza cantităților de precipitații căzute în ultimele zile. Și avertizările hidrologice vor fi actualizate în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.

Potrivit prognozei meteo, precipitații sunt așteptate pe tot pracursul săptămânii care urmează. Ploile vor veni și cu modificări ale regimului termic. Meteorologii au atenționat că ne vom confrunta cu o răcire a vremii.



Fii primul care comentează! despre "Satu Mare, sub Cod portocaliu de furtuni și vijelii. Când expiră avertizarea meteo"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Administrația Națională de Meteorologie, cod portocaliu
ATENȚIE. Cod portocaliu de inundații pentru județul Satu Mare

Închide